Vânzările de maşini ecologice au crescut de circa două ori în România, în primele cinci luni ale anului

0
masina ecologica

Românii au cumpărat, în primele cinci luni ale anului, 717 maşini ecologice noi (electrice 100% şi hibride), în creştere de aproape două ori (+185%), comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, când s-au înregistrat 251 de unităţi comercializate, reiese din statistica Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA).

Conform APIA, în perioada ianuarie – mai 2017, comparativ cu primele cinci luni din anul anterior, ponderea autoturismelor „verzi” în totalul vânzărilor a fost de 1,6%, în România, iar comercializarea de maşini electrice s-a dublat (+114,3%), în timp ce în cazul celor hibride s-a consemnat o creştere de 194,6%.

În luna mai, au fost vândute 169 de maşini electrice şi hibride, în creştere cu 19,85%, în comparaţie cu luna anterioară, când s-au înregistrat 141 exemplare vândute.

În topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele cinci luni ale anului, primul loc a fost ocupat de Mercedes Benz, cu 19 unităţi, urmată de BMW (16), Audi (8), Volkswagen şi Volvo (câte 4 unităţi), Porsche (3) şi Renault (1).

De asemenea, cele mai multe maşini hibride vândute în România, din ianuarie până în mai 2017, au fost înregistrate de Toyota (597 de unităţi), urmată de Lexus (52), Kia (3) şi Land Rover (2).

Statistica oficială arată că, la nivelul anului trecut, numărul autovehiculelor electrice şi hibride noi vândute în România a fost de 1.183 de unităţi, în creştere cu 138% faţă de anul 2015. Din acest total, 167 de exemplare sunt autovehicule 100% electrice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here