Scurt ghid de bune practici în online

0
Bianca Tudor - Scurt ghid de bune practici în online
Bianca Tudor - Scurt ghid de bune practici în online
[Total: 1    Average: 5/5]

Am creat un brand de la ZERO folosind pe lângă skill-uri de business, Social Media și networking. Despre networking am scris deja, așadar m-am gândit să vă provoc astăzi să conștientizăm valoarea Online-ului în comunicarea brand-ului tău și al companiei tale!

Sunt câteva clișee pe care le aud: “Îmi fac cont de Facebook și nu mai trebuie să fac niciun efort pentru vânzare”;Postez despre tehnicitatea produsului și îmi laud produsul pe Facebook”;Cu 50 lei buget pot să îmi promovez afacerea”

În ultimii ani, platformele sociale au devenit un tool de promovare principal pentru companii. În România, peste 10 milioane de oameni folosesc Facebook (sursa aici) – ceea ce înseamnă că poți ajunge la publicul tău țintă destul de ușor. Cu toate acestea, România se află printre ultimele locuri din Europa atunci când vine vorba de promovarea online a companiei.

Ne dorim ca antreprenorii să înțeleagă cum să folosească social media și marketing-ul online în avantajul companiei, de aceea am pregătit un scurt ghid de bune practici în online:

Începe cu o strategie bazată pe obiective

Când faci social media marketing fără o strategie bine pusă la punct, e ca și cum te-ai plimba printr-o pădure fără o hartă – poate fi distractiv, dar probabil te vei rătăci. Alege în primul rând platformele sociale potrivite promovării companiei tale. Pentru a-ți defini obiectivele de marketing, răspunde la întrebări precum ce așteptări ai de la promovarea în social media, care e publicul tău țintă, ce mesaje vrei să transmiți audienței și care sunt metricii în care măsori succesul strategiei. Obiectivele pot fi de tipul – creșterea traficului pe website, creșterea vizibilității, crearea unei legături cu publicul țintă, crearea unei identități de brand, etc.

Creează și distribuie conținut valoros pentru publicul tău țintă

După ce ai identificat publicul tău țintă (gen, vârstă, job, ce îi place, unde merge, ce citește, etc.), e timpul să realizezi conținut valoros pentru el, în strânsă legătură cu compania ta. Spre exemplu, dacă te ocupi cu fabricarea de mobilă, poți realiza articole cu sfaturi în ceea ce privește design-ul interior și să inserezi câteva produse. Dacă ai un restaurant, poți împărtăși cu publicul tău câteva rețete de încercat acasă. Pune-te în locul unui potențial client sau gândește-te ce ți-a atras ție atenția din online și adaptează pentru brand-ul tău.

Umanizează-ți compania

Un studiu din UK spune că jumătate dintre adulți nu cred într-o companie până nu văd dovezi că aceasta  își ține promisiunile. Pentru a te conecta cu clienții – sau potențialii clienți – trebuie să arăți și partea umană a companiei tale: ce valori are compania? Cum se oglindesc în viața de zi cu zi? Cum îți motivezi echipa? Cât de bun e produsul sau serviciul tău? Ce părere au ceilalți consumatori? Promovează-ți echipa și scoate în evidență testimoniale ale clienților.

Conectează-te cu publicul tău

Comunică transparent și fii disponibil să răspunzi la mesaje, comentarii,  solicitări și reclamații direct din pagina de Facebook a companiei. Astfel, oamenii se simt ascultați și devin loiali brand-ului tău pentru că i-ai ajutat să-și rezolve o problemă. Poți optimiza acest pas cu un Chatbot – un robot pentru Facebook Messenger ce se conectează și răspunde fiecărui mesaj folosind texte prestabilite.

Stai cu ochii și pe competiție

Este important să știi ce comunică competiția și, mai ales, ce spun oamenii despre competiție. Astfel, poți afla insight-uri ce te ajută pe tine să faci o treabă mai bună în online sau chiar să vii cu îmbunătățiri la produsul sau serviciul tău.

La EBW, programul Media KIT pentru IMM-uri condus de către colega noastră Mihaela Lemnaru,  vine cu un mix personalizat de strategie Social Media + Implementarea bazată pe obiectivele companiei + raportare lunară.  Nu vreau să vă conving însă vă las cu această concluzie: Elite Business Women este o dovadă vie a faptului că promovarea targetată în online și în offline îţi crește afacerea, îți creează o identitate și, în cele din urmă, un brand personal și al companiei.

Online este viitorul, legăturile online au devenit la fel de comune precum contactul telefonic, prezența în acest mediu fiind o carte de vizită a companiei. Join us în comunicarea de brand pentru companiile din România!

Bianca Tudor, astăzi de la departamentul de Social Media EBW

Articole anterioare:

Încetează să-i mai motivezi. Începe să-i inspiri!

Este greu să fii femeie antreprenor în România?

Este greu să fii femeie antreprenor în România?

Un networking de success are la bază comunicare constructivă, deschidere și reciprocitate.

Corporatistul și pasiunea transformată în antreprenoriat

Despre brandul personal, promovare și construcție

Este bine să fim surzi uneori?

Astăzi, despre teama de succes

Primul meu editorial în revista Careers & Business

Bianca Tudor, Owner Elite Business Women: „Din 750.000 de companii doar 40.000 sunt profitabile. Avem nevoie de o cultură antreprenorială în România”


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here