Programul Start-Up Nation la jumătate de preţ. Urmează scandalul?

0
28
foto: cdn.start-up.ro
cdn.start-up.ro

Au apărut primele cifre legate de programul Start-up Nation. Ministrul Ilan Laufer a ţinut să ne etaleze cifre care să reprezinte ceva mai mult de jumătate din numărul proiectelor depuse (n.n. 20 000). De acord, ca şi imagine trebuie să avem grijă ce comunicăm, însă realitatea este alta. Dacă facem un calcul simplu, din bugetul de cca 380 milioane de euro, se pot finanţa numai cca 8600 de startup-uri (întreg bugetul este alocat strict pentru proiecte). Din câte ştim, ar rămâne numai 8000, programul are şi o componentă de comunicare, implementare, etc. Desigur, vom avea retrageri şi alte situaţii, însă într-o limită rezonabilă, deoarece dosarele au fost verificate şi aprobate în sistem. În mod normal, primele cca 8000-8600 de proiecte care trec de verificarea secundă vor primi automat finanţare. Din sursele noastre, se pare că cifra a fost împărţita pe zone geografice cu iz politic. Se aşteaptă un scandal uriaş, de îndată ce algoritmii vor fi făcuţi publici şi se vor face conexiuni între caştigători şi mediul politico-administrativ. La general, ne-am obişnuit cu astfel de situaţii, însă ne aşteptam să transmitem altceva celor interesaţi să devina noua generaţie de antreprenori români. De specificat că programul este finanţat în proporţie de 30 % din fonduri europene şi 70 % din Sart-Up Nation România. O iniţiativă laudabilă şi apreciată, dacă ţinem cont de numarul de înscrieri. Să sperăm în repetarea ei şi în eliminarea românismelor.

Start-up Nation România este un program cu finanțare duală, europeană și națională, prin care se oferă până la 200.000 de lei (44.000 euro) unor firme nou-înființate. Beneficiarii pot fi persoane juridice (societăți comerciale) care aplică direct în program. Condiţia este să fie prima firma pe care o infiinţează. De asemenea, sunt reglementări clare în privinţa aspectelor care fac obiectul finanţării. Primele finanţări ar trebui să intre in linie dreaptă în maxim 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here