Parisul dă „Lacătele iubirii” la schimb pentru ajutarea refugiaţilor

0
Sursă foto: Radio Vacanta
[Total: 0    Average: 0/5]
„Lacătele iubirii” pe care sute de mii de îndrăgostiţi le agaţă anual pe podurile Pont des Arts şi Pont de l’Archevêché  din Paris vor fi vândute de autorităţi în scop caritabil. Autorităţile pariziene plănuiesc să doneze banii organizaţiilor care se ocupă de sprijinul refugiaţilor.

Viceprimarul capitalei francize, Bruno Julliard, a declarat că se aşteaptă să strângă până la 100.000 de euro în urma acţiuni de a vinde „Lacătele iubirii”. Viceprimarul are un plan şi pentru cazul în care rămân lacăte nevândute. El plănuieşte să le topească şi să le vândă la fier vechi.

„Oamenii vor putea cumpăra cinci sau zece lacăte sau chiar mai multe, toate la preţuri rezonabile“, a anunţat Bruno Julliard, viceprimarul capitalei francize, conform Adevărul.

Deşi vestea a fost bine primită de oamenii care susţin proiectele de ajutorare a refugiaţilor, aceştia au ţinut să le reamintească autorităţilor că acest efort nu este suficient.

„Banii pentru sprijinul organizaţiilor e una, dar organizaţiile care muncesc fără întrerupere nu pot oferi adăpost pentru sutele de refugiaţi care dorm pe străzile Parisului. Guvernul trebuie să acţioneze în consecinţă, în acord cu legea internaţională, şi să-şi folosească pe deplin puterea pentru a opri suferinţa“, a precizat Jonny Rebours, voluntar în două astfel de organizaţii.

Fenomenul “Lacătelor iubirii” a început încă din 2008 şi reprezintă un “sigiliu” al uniunii îndrăgostiţilor. Îndrăgostiţii prind lacătul de-a lungul balustrade podulurilor pariziene, iar apoi aruncă cheia acestuia în Sena. Acest lucru este foarte des practicat de cuplurile care vor să aibă noroc în dragoste şi care cred că, făcând acest lucru, vor rămâne alături de jumătatea lor până la adânci bătrâneţi.

Această initiativă a autorităţilor pariziene nu vine la întâmplare. În 2014, o balustradă de pe celebrul Pont des Arts, care s-a prăbuşit sub greutatea miilor de „lacăte ale iubirii“ a cauzat evacuarea acelei pasarele pentru pietoni care traversează Sena în faţa muzeului Luvru.

În urma acestei întâmplări nu tocmai plăcute, prima măsură luată de autorităţile din Paris a fost să îndepărteze o mare parte din lacătele care promiteau iubire eternă. Nu mai puţin de 65 de tone de lacăte care puneau în pericol structura podurilor au fost îndepărtate în 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here