marți, martie 19, 2024
spot_imgspot_img
AcasăCareersOdette Costoiu, Director de Vânzări și Marketing la Sheraton Bucharest Hotel ne-a...

Odette Costoiu, Director de Vânzări și Marketing la Sheraton Bucharest Hotel ne-a spus povestea carierei sale.

Sunt Odette Costoiu, Director de Vânzări și Marketing la Sheraton Bucharest Hotel. O persoană în continuă descoperire de sine și în permanență competiție cu ea însăși. Pun tot sufletul în ceea ce fac și mă consider un om împlinit. Sunt determinată, puternică, ambițioasă, sinceră și dependenta de oameni veseli în jurul meu. Consider că aparțin industriei hoteliere cu trup, suflet și minte. Activitate mea este strâns legată de zona de vânzări și marketing, iar dinamismul industriei și interacțiunea cu oamenii îmi dau energia de care am nevoie zi de zi. Activitatea mea îmi aduce pur și simplu bucurie. Bucuria că fac o meserie din pasiune și din convingerea că mi-am găsit drumul.

Povestea carierei mele este legată ombilical de industria hotelieră, în care am ajuns absolut accidental, în 2005, când am aplicat pentru poziția de secretară, în cadrul hotelului JW Marriott. Cum începusem un master în Psihologie, am considerat că am prea mult timp liber, pe care am vrut să îl folosesc cu folos și înțelepciune. A trebuit să aleg între un job într-o companie de HR și jobul de la Marriott. Vraja a fost atât de puternică, încât nu am avut de ce să stau prea mult pe gânduri. După câțiva ani, am decis să fac un pas înainte și am continuat provocarea în cadrul Athenee Palace Hilton. Am fost de asemenea parte din echipa care a coordonat proiectul de lansare a hotelului Radisson Blu în România. Din 2012, am venit în echipa Howard Johnson (pe atunci) și ce carusel minunat de experiențe a urmat. Am învățat enorm în ultimii ani, m-am dezvoltat cum n-am visat, iar cea mai mare provocare de până acum a fost cu siguranță proiectul de rebranding și repoziționare în Sheraton Bucharest Hotel și transformarea locului într-un hotel de 5 stele. Anul 2018 a stat sub semnul unei noi schimbări, anume integrarea în grupul Marriott Hotels.

Simt că visul din copilărie s-a împlinit

Probabil că în cazul meu, răspunsul va aduce cel puțin zâmbete pe fețele cititorilor, dacă nu chiar hohote. Cred că fiecare copil a avut cel puțin câte un vis fără legătură cu parcursul vieții de adult. În cazul meu, în copilărie, mă vedeam un om dedicat familiei, casei și cu mulți copii în jur. Din toată povestea, a rămas dorința de a avea 4 copii. Până la acest moment, am doi copii minunați, o familie care mă împlinește, dar și o carieră la care nici nu visam. Cumva, simt că visul din copilărie s-a împlinit, însă am adăugat pe parcurs și o pasiune care mă face fericită.

Viziunea mea este simplă: vreau să fiu cea mai bună versiune a mea, să mă dezvolt constant, să nu încetez să învăț niciodată, să îi pot inspira pe cei din jur și să fiu un model pentru copiii mei.

Să nu lase pe nimeni să le pună bariere

În industria noastră mai ales, unde lucrurile pot lua o cu totul altă întorsură de la o oră la alta, te poți întâlni zilnic atât cu experiențe pozitive, cât și cu întâmplări din care înveți lecții. Cel mai important este cum depășești fiecare moment și cu ce rămâi în urmă. Atitudinea generează comportamente și aici este cheia soluționării oricărui tip de întâmplare. Celor aflați la început de drum le recomand să aibă încredere în ei, în visul lor, să dea totul, să nu amâne nimic și să nu lase pe nimeni să le pună bariere, de nici un fel. De asemenea, investiția în propria dezvoltare este cea mai importantă, așa că îi sfătuiesc pe toți cei aflați la început, să includă educația în bugetul de investiții. Pe termen lung, își vor mulțumi.

E foarte greu să evoluezi fără susținere

Mi-ar plăcea să văd mai mult optimism în ceea ce privește dezvoltarea afacerilor și carierelor în România. Deseori, văd oameni în jurul meu care pierd multă energie pe partea negativă, încât uită esența. Cred că depinde de fiecare dintre noi cum ne croim drumul. Și mai cred că România are un potențial fantastic, pe care ficare dintre noi îl poate ridica și fructifică, cu pași mici dar siguri, la nivel individual. Prin prisma propriei experiență, susțin însă că e foarte greu să evoluezi fără susținere. Așa că trebuie să avem grijă ce oferim și ce semănăm, ca să putem culege suportul de care avem nevoie și ca să putem construi în jurul nostru echipe solide.

Facebook

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT

Acest site web folosește cookie-uri și vă solicită datele personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.