Oana Tache, despre implicare socială și importanța prezenței la vot, în calitate de unic reprezentant român ales de Parlamentul European

0
[Total: 1    Average: 5/5]

Finalul lunii mai va aduce una dintre cele mai importante ocazii de exercitare a unui demers civic mai mult decât necesar. Unul dintre vectorii de imagine ai campaniilor recente de conștientizare a importanței prezenței la vot, pe 26 mai, Oana Tache s-a întors recent de la Bruxelles unde a fost singurul reprezentat român la Parlamentul European selecționat să facă parte din campania „This Time I’m Voting/ De Data Asta Votez”.

De două ori invitată la Bruxelles și o dată la Young Citizens Dialogue în cadrul Summit-ului de la Sibiu, Oana Tache a devenit în România principalul vector de imagine care reprezintă tinerii români la acțiunile Parlamentului European și Comisiei Europene. „Este o onoare să fiu singurul influencer român invitat la Bruxelles de Parlamentul European și Comisia Europeană. După ce am activat în plan local și internațional în medii dedicate tinerilor, MTV Romania și ProTV, parte a campaniilor Salvați Copiii și MTV Staying Alive, în momentul în care ești invitat la seminarii și dezbateri care privesc viitorul generației tinere și al Europei, iar subiectele sunt cât se poate de serioase și de o importanță reală la nivel continental, experiența este una inedită în raport cu tot ce am făcut eu până în prezent”.

Campania „This Time I’m Voting/ De Data Asta Votez” este un demers al Parlamentului European în care tinerii se pot implica, pot lua atitudine și pot declara deschis „de ce votează pe #26mai?” și „ce așteptări au de la Europa și de la liderii europeni?”.

Oana a ales să se implice și a devenit unul dintre cei 27 de tineri reprezentanți ai statelor europene, invitați la o serie de evenimente informale dedicate tinerilor din Europa.

După experiența acumulată în cadrul evenimentelor „Press Seminar”, la Parlamentul European (9-10 aprilie), European Youth Week (29-30 aprilie), în cadrul Comisiei Europeane și a Summitului Young Citizens Dialogue cu Iohannis, Jean Claude Juncker (8 mai), Oana a lansat, la rândul ei, campanii de informare și conștientizare.

Ea a dezvoltato serie de video-uri #iVLOGs informale despre campania „De Data Asta Votez”, în mediile digitale, cu accent pe importanța votului, și maratonul „Mountain Bike Drumul Regelui” la Petriș, Arad, pentru a ajunge și în mediul rural.  „Urmează să pregătesc și o acțiune în București, în cadrul unui liceu, pentru informarea elevilor de clasa a XII-a despre ce înseamnă educația, implicarea în zona civică și socială și politica europeană”, spune Oana.

Oana Tache mărturisește că una dintre motivațiile principale pentru care a ales acest rol și să se implice în mod activ în campania Parlamentului European „This Time I’m Voting” are legătură directă cu „experiențele trăite la Colectiv sau pe 10 august 2018 în Piața Victoriei. Să nu uităm că acestea sunt principalele două evenimente naționale care au marcat generația noastră. Pe acestea nu avem voie să le uităm și este deosebit de important să nu mai rămânem pasivi și să luăm atitudine! Așa că, alege! Implică-te! Votează! Pe 26 mai!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here