Nicu Grigoraş, Intercapital: Piaţa de capital are resurse enorme de dezvoltare, dar cu paşi potriviţi

0
[Total: 0    Average: 0/5]

Piaţa de capital autohtonă are resurse enorme de dezvoltare dacă va face în continuare paşii potriviţi având în vedere că în prezent capitalizarea bursieră are o pondere de 10,6% în PIB, a declarat Nicu Grigoraş, director de tranzacţionare la Intercapital.

Reformarea pieţei a început acum câţiva ani, însă eforturile trebuie să continue, adaugă el.

"Efectele nu sunt încă vizibile, însă sunt extrem de încrezător că dacă actorii principali ai pieţei amplifică eforturile de modernizare a arhitecturii pieţei, aceste 10,6% vor creşte semnificativ în anii următori", consideră Grigoraş.

Capitalizarea bursieră a companiilor locale listate la Bucureşti a atins la finele anului 2015 o pondere de 10,6% din produsul intern brut (PIB), al doilea cel mai scăzut nivel din ţările din regiune, după , potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară calculate pe baza metodologiei Federaţiei Europene a Burselor de Valori (FESE).

Capitalizarea bursieră domestică românească nu include emitenţii străini Erste şi NEPI.

Comparativ cu anul 2012, ponderea s-a diminuat cu 1,6 puncte procentuale pe fondul creşterii PIB (3,8%) şi al scăderii capitalizării bursiere a companiilor locale.

 

Sursa: Mediafax

Sursa foto: Pixabay

 

 

 

 

 

 



 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here