Nicoleta Mocanu determină mămicile și copiii să iubească mișcarea

0
121

Nicoleta Mocanu este personal trainer Fitness –Aerobic si președinte al asociației „Întoarce-te la sport”. Spune că-i place să determine oamenii să iubească sportul, mișcarea și starea de bine de dupa antrenamente. Realizează des sesiuni de respirație și râs cu clienții și partenerii. Se simte împlinită și face totul cu mare plăcere și bucurie. Consideră că mişcarea de întreţinere, sportul sau fitnessul  cu un instructor profesionist îţi schimbă în bine stilul de viaţă şi stima de sine. Asta pentru că informaţia despre o disciplină, despre tipul somatic şi adaptarea antrenamentului la acesta, fac diferenţa.  Spune despre societate că este o junglă în care toţi ne luptăm pentru scopul nostru, iar uneori ne „mâncăm” între noi şi lăsăm răul să primeze. Mai consideră că mulți sunt superficiali şi indiferenţi, dar sunt şi raze de soare în această junglă și acest fapt trebuie să ne bucure.

Ce trebuie să știți despre mine

„În urmă cu 8 ani am deschis un studio de wellness pentru femei şi copii, cu programe bune de mişcare şi accesorii diversificate. Am dezvoltat un concept de mişcare dar şi de educare pentru a înţelege cum putem să rămânem constanţi şi cum să combinăm tipurile de antrenament în funcţie de vârstă, tip somatic şi stilul de viaţă actual. La 2 ani după,  am devenit şi instructor sportiv pentru mai
multe discipline şi totodată  distribuitor în România pentru o companie din Slovenia care are brevetate două concepte unice: Freestyler Toning şi Nirvana Fitness. Sunt şi Leader Laughter Yoga, terapie prin râs şi respiraţie. Satisfacţia pe care o văd pe faţa persoanelor după fiecare sesiune de râs mă face mai fericită şi împlinită. În copilărie îmi doream să merg să studiez la teologie, fiind născută în Buzău! Credinţa a rămas puternică în suflet şi îmi place să ofer bine în jurul meu ori de câte ori mi se arata ocazia! Vreau, ca și voi, o lume mai bună. Schimbarea a început cu mine, ca să pot trece la nivelul următor. Cu alte cuvinte, asta trebuie să faceți și voi. Înainte să-i schimbați pe alții, trebuie să vă schimbați voi.”

Gratuit pentru copiii și timp pentru adulți

„După cum spuneam, după o anamneze fitness,  ofer  toate sfaturile în funcţie de tipul somatic al persoanei, vârsta, sex, grupa sanguină, obiceiuri zilnice, hidratare, etc. Cu toate acestea, în opinia mea, este și sfatul pe care îmi place să îl dau, cea mai importantă recomandare este legată de noţiunea timpului. Nu trebuie să ai timp, trebuie să îţi faci timp! Evident că propun variante și adaptez soluții pentru ei. Ce-mi place când îi vad deblocați și găsesc varianta potrivită să facă mișcare. Apropo de ce-mi place, îmi place mult să ofer serviciile mele copiilor. Atât de mult încât am decis să ofer Gratuit abonamente celor mici. De ce? Pentru că știu ce povară financiară duc părinții și nu vreau să amăne acest obiectiv pentru copiii lor. Mai mult, mă bucur ca persoanele centrate pe copiii să vină pentru ei și să profite de această ocazie și să facă mișcare. Cred și vreau să construiesc o comunitate puternică care să promoveze și să susțină mișcarea și starea de bine. Sunt deschisă la dialog, proiecte și acțiune. Vă aștept și pe voi cu idei și fapte. Nu uitați că mișcarea, alimentația conștientă, consumul de apă, râsul, fericirea și împlinirea sunt esențiale pentru viață!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here