Mihai Chirilov – Legătura dintre generațiile cinematografice vechi și cele noi

0

Mihai Chirilov este omul a cărui prezență în spațiul public este strâns legată de Festivalul Internațional de Film Transilvania(TIFF) de la Cluj-Napoca, unul dintre cele mai mari astfel de evenimente din țară. Acesta se ocupă de festival din umbră, cu multă pasiune și dedicare și și-a făcut timp să ne povestească și nouă din vasta experiență care și-o oferă “pe tavă”, de fiecare dată când este vorba să ajute sau să pună în valoare cineaști români mai vechi sau mai noi.

De fiecare dată când auzim de TIFF, ne gândim la Tudor Giurgiu și la Mihai Chirilov. Cum a început povestea acestui festival?

TIFF s-a născut în 2002, la Cluj-Napoca. La vremea respectivă, cinematografia românească nu era foarte activă, așa că discuția principală a fost dacă ar fi ok să ținem un festival internațional într-o țară în care producția locală este, ca să zic așa, sub nivelul mării. Majoritatea evenimentelor de amploare medie se desfășoară în state în care există o producție locală, fiecare festival de film fiind de fapt o platformă de promovare atât a acesteia, cât și a noilor cinești. Lucrurile stăteau destul de prost pe atunci și ne întrebam dacă să lansăm sau nu festivalul. Singurul atu era faptul că atunci nu exista un festival internațional de film competițional, așa că am hotărât să ne axăm pe un astfel de proiect, pe o structură care să aplice un model gata consacrat, precum cele din Cehia, Bosnia, Polonia și din mai toate țările din regiune.

Cum a fost la început?

La prima ediție s-a pus mare accent pe filmele străine, ceea ce a fost foarte bine. Vorbim despre începutul anilor 2000, când numărul distribuitorilor independenți de film străin era foarte scăzut. Era perioada în care apăreau mallurile și sălile de cinema din acestea. Distribuția din România se baza în mare parte pe cea din cinematografe, realizată de România Film. Nu se aduceau foarte multe pelicule, iar cele prezentate făceau parte din categoria blockbuster. Noi am propus în acea perioadă filme de artă din Europa și din Asia, care nu erau privilegiate în cinematografe. Soarta a făcut ca, între momentul în care am avut ideea de a demara acest festval împreună cu Tudor Giurgiu(septembrie 2001) și prima ediție(iunie 2002), lucrurile să se schimbe. Mă refer aici la succesul filmului Marfa și banii, regizat de Cristi Puiu, care a fost lansat în luna mai a anului 2001, la Festivalul de Film de la Cannes și a ajuns în țară în luna septembrie, cu tot scandalul de rigoare. Despre această peliculă s-a spus că este vulgară, că e filmată din mână etc. Au fost foarte mulți oameni care nu au sesizat elementul de noutate al acestui film, adică exact formula pe care s-a clădit ulterior noul val de regizori români.

Când a fost filmul românesc cel mai bine reprezentat la TIFF?

Începând cu cea de-a treia ediție a festivalului, am instituit platforma numită Zilele filmului românesc, tocmai pentru a crea un context pentru proiectarea și promovarea producției locale. La TIFF veneau mai mulți străini și totul a culminat în 2005, când a fost lansat filmul Moartea domnului Lăzărescu, moment care a însemnat nașterea „pe bune” a noului val. După premiera de la Cannes, această peliculă a rulat la Cluj, cu sala arhiplină și cu mulți spectatori străini, primind foarte multe premii. Din acel moment, TIFF a mers și a crescut deodată cu noua generație de cineaști.

În paralel cu TIFF, la New York s-a dezvoltat alt eveniment important pentru filmul românesc.

Da. În 2006, Corina Șuteu – care la vremea respectivă conducea Institutul Cultural Român de la New York – a avut ideea de a iniția în această metropolă americană, loc în care dacă reușești chiar înseamnă ceva, un festival de film românesc – primul de acest gen. În timp, succesul acestuia s-a consolidat.

Ați fost cooptat pentru a face selecția și programarea la acest festival.

La început s-a desfășurat într-o sală, apoi în două, dar au devenit în scurt timp neîncăpătoare. Apoi a venit invitația celor de la Lincoln Center, una dintre cele mai prestigioase instituții culturale din New York, de a ține festivalul acolo. La anumite ediții, au fost proiecții simultane în trei săli, așa cum se întâmplă la mai toate evenimentele de acest tip. Acesta e un festival care s-a configurat altfel față de TIFF. La început, în 2002, TIFF  a fost finanțat numai de contribuțiile unor sponsori privați. Acum, când a devenit un festival cu prestigiu și recunoaștere internațională, primește sprijin și de la bugetul de stat, nu numai de la sponsori. Festivalul de la New York a fost organizat de către Insitututul Cultural din metropola americană, a cărui misiune era să promoveze cultura românească în lume, drept care a început prin a fi organizat cu buget de la stat. La momentul crizei politice din 2012, festivalul a luat o nouă formă, adoptând o structură complet idependentă, organizată din donații private și fiind primul eveniment cultural românesc realizat printr-o campanie Kickstarter de crowdfunding. Evenimentul era recunoscut de presa importantă din America și am vrut să-l păstrăm în aceiași parametri. New York Times a pus Festivalul de Film Românesc pe prima pagină, iar despre eveniment au mai scris publicații prestigioase precum Wall Street Journal sau Village Voice.

Ce s-a întâmplat între timp?

Curentul alcătuit din cineaștii Puiu, Porumboiu și Mungiu a căpătat amploare, însă exista riscul ca publicul să creadă că filmul românesc nu înseamnă altceva decât noul val cinematografic, ceea ce nu este adevărat. Momentul în care acest curent a repus în circulație noțiunea de film românesc, a fost o ocazie pentru a ne aminti că acesta exista și înainte; nu este o noțiune revoluționară, apărută peste noapte sau după anul 2000. Au fost și alți cineaste români – Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Stere Gulea sau Mircea Daneliuc – care, din cauza condițiilor police din acele vremuri, nu au călătorit atât de mult. Astfel, filmele lor au fost prea puțin proiectate în lume și nu s-au bucurat de recunoașterea pe care o meritau.

Ești un promotor al filmului românesc…

Da. Sunt de profesie critic de film și sunt implicat în două festivaluri dedicate filmlului românesc. Orice eveniment de acest tip trebuie să facă astfel încât lucrurile să meargă înainte, într-un mod cât mai obiectiv și mai dezinteresat. Îmi pasă de filmul românesc, de cineaștii români… doar pentru ei am făcut aceste festivaluri, nu pentru mine.

Există pentru tine viață dincolo de film?

Am un destin destul de atipic, pentru că nu am crezut vreodată că o să ajung să mă ocup de lucrurile pe care le fac acum. Nu am studii în domeniul cinematografiei, ci “am aterizat” în el datorită unei întâmplări fericite. Ca să spun așa, m-am autoeducat cinematografic din simplul motiv că mă atrăgea lumea filmului. M-am format ca om de științe exacte. Am terminat un liceu cu profil de matematică-fizică, am fost apoi la Politehnică, la Electronică și Telecomunicații, unde mi-am luat și diploma de masterat. Sunt un pic mai diferit…

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here