vineri, martie 29, 2024
spot_imgspot_img
AcasăStiriGabriela Firea:"Piața Victoriei să-i poarte numele Regelui Mihai". Reacția lui Iohannis

Gabriela Firea:”Piața Victoriei să-i poarte numele Regelui Mihai”. Reacția lui Iohannis

Regele Mihai a încetat din viață marți, la ora 13:00, la vârstă de 96 de ani, în reședința să privată din Elveția. Alături i-a fost până în ultima clipă, Alteța Sa Regală, Principesa Maria, potrivit unui comunicat de presă emis de Familia Regală.

Principesa Margareta va face astăzi,  la ora 19.00, o declaraţie către ţară. Programul funeraliilor va fi anunţat miercuri. Trupul neînsuflețit al regelui Mihai va fi depus în Holul de Onoare al Castelului Peleș, iar apoi pentru două zile în Sala Tronului, la Palatul Regal din Calea Victoriei.

Presedintele României, Klaus Iohannis se afla la o întâlnire cu ambasadorii statelor membre UE, acreditați la București, atunci când a aflat de vestea tragică.  Șeful statului, i-a rugat pe diplomații prezenți la reuniune, să țină un moment de reculegere, în memoria fostului Suveran.Imediat după eveniment, președintele a oferit o declarație de presa:

O zi tristă pentru România și pentru români. Regele Mihai a fost una din cele mai mari personalități ale României și a scris cu litere mari istoria. Este o mare pierere pentru România, pentru români. Condoleanțe.

România va organiza toate ceremoniile, așa cum se cuvine și, cu siguranță, vom avea și zile de doliu național. Am avut chiar acum câteva minute o întâlnire cu ambasadorii statelor UE și am ținut să avem un moment de reculegere.

Nu doar Iohannis și-a manifestat sentimentul de regret față de moartea regelui, ci și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, care a postat într-un mesaj pe facebook, că va propune Consiliului General al Municipiului București ca Piața Victoriei să-i poarte numele.

„A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor și reper moral pentru generațiile ce vor urma…
Dat fiind faptul că viața Regelui s-a suprapus, aproape integral, pe veacul scurs de la Marea Unire, și că toată viața a militat fără ostenire pentru unitatea românilor, voi propune Consiliului General al Municipiului București ca Piața Victoriei să-i poarte numele.
Dumnezeu să Vă aibă în pază, Majestate!”

Liviu Dragnea, președintele PSD a confirmat și el, tot într-un mesaj pe facebook, că pierderea regelui Mihai,este un gol imens,  care-l aduce durere profunda:

Sunt profund întristat de vestea morții Regelui Mihai!

Lunga sa suferință nu a putut atenua șocul acestei vești. Această este dovadă cea mai palpabilă a prezenței Regelui Mihai în sufletele noastre, a importanței sale pentru noi, românii. Golul pe care îl lasă în urmă este imens. Imensă este însă și contribuția Regelui în Cel De-al Doilea Război Mondial și în salvgardarea destinului românesc.

Regele Mihai a luptat pentru o Românie întreagă, democratică și europeană, care-și respectă propria tradiție și propriile valori naționale. Testamentul său politic este limpede și nu avem decât să-l urmăm toți, indiferent de convingerile politice!

Dumnezeu să-l odihnească!

Slujba regelui  va avea loc la Catedrala Patriarhală, iar înmormântarea la Curtea de Argeș, în Nouă Catedrală Arhiepiscopală și Regală.

 

Facebook

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT

Acest site web folosește cookie-uri și vă solicită datele personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.