Doriana Nițu: „Dacă vrei cu adevărat să faci carieră, poți face oriunde, deci și în România.”

0
Doriana Nițu, manager- KWS SEMINTE S.R.L
Doriana Nițu, manager- KWS SEMINTE S.R.L
[Total: 3    Average: 5/5]

Doriana Nițu este unul dintre managerii de top din țara noastră. Inginer agronom la bază, cu activitate în management și mai puțin în zona practică din fermă, arie pe care o apreciază în cel mai înalt grad datorită complexității și dificultății sale. De 17 ani se află în fruntea unei multinaționale de prestigiu din agribusiness – chiar de la înființarea filialei românești. Cu doi ani înainte, a fost reprezentantul oficial al companiei pe piața din România. A demonstrat potențialul pe care piața agricolă de aici îl avea pentru companie și faptul că țara noastră merită să investești în ea. Se consideră un temerar care folosește “da, se poate”, în fața unui proiect dificil, niciodată “să vedem”. Nu agreează superficialitatea, chiar dacă șansele nu sunt mereu cele mai favorabile. Îi place să urmeze corect fiecare pas din procesele pe care le dezvoltă, nu ocolește riscurile și nu renunță pe parcurs la obiectivul stabilit. Urmează principiul „învățând și făcând” și acumulează orice informație și competență necesară îndeplinirii obiectivelor. Este, de asemenea, un om sensibil la frumos, indiferent de forma acestuia: artistică, sufletească sau din natură, dată de Dumnezeu.

C&B: Fă o descriere sau definește activitatea ta!

“Activitatea mea de zi cu zi înseamnă interacțiune cu oamenii, formarea și organizarea echipelor – nucleu din această companie mereu în ascensiune și orientarea lor către performanță. Iar tot acest proces de cunoaștere și dezvoltare umană se completează cu necesitatea de a veni mereu atât cu o viziune nouă de business și de abordare a pieței, a mediului puternic concurențial în care suntem angrenați, cât și cu strategia adecvată, astfel încât planurile să se și întâmple.

Nu este ușor să lucrezi cu oamenii, să îi păstrezi motivați tot timpul, să îi convingi să învețe mai mult, să își folosească punctele forte în beneficiul organizației din care fac parte, deci și al lor, dar, de fiecare dată când îți reușește tactica asta și se vede în rezultate, satisfacția este enormă. Maturitatea profesională înseamnă să poți să oferi și celorlalți din ce ai acumulat tu, dar să știi și cum.

După atâția ani în care am întâlnit o multitudine de tipologii umane, cu care am lucrat pentru proiecte diverse, complexe și alături de care am crescut atât profesional, cât și ca om, pot spune că îmi place ceea ce fac, dar și că fac ceea ce-mi place. Dar trebuie să te asiguri că lucrul de mântuială lipsește cu desăvârșire din vocabularul tău și că ai încredere în ceea ce poți să faci, că tu ești stăpân pe munca ta și nu invers.“

C&B: Spune povestea carierei sau afacerii tale!

“Îmi aduc aminte cu plăcere de începuturile carierei mele, când am conștientizat că evoluția mea ca om depindea de ce urma să fac și să construiesc eu însămi.

Pe scurt, obiectivul meu era să lucrez într-o companie multinațională din domeniul meu. De ce îmi doream o multinațională? Pentru că așa puteam avea acces la specializare de excepție și la schimb de experiență între diverse entități. Pe scurt, consideram că este mediul potrivit pentru performanță.

Oferta locală de astfel de joburi era extrem de limitată la acea vreme (anul 2000), iar eu m-am lovit de niște refuzuri care, în loc să mă oprească în aspirațiile mele, mai mult m-au motivat. Am transformat un așa-zis eșec într-o oportunitate și mi-am îndreptat atenția în afara țării, către compania la care activez și acum și care, la acea vreme, nu avea sucursală regională. Am abordat această inițiativă cu cea mai mare seriozitate ca să arăt că sunt capabilă să preiau acest proiect strategic și să îl dezvolt pe termen lung, am învățat foarte mult ca să pot arăta cum, am adunat motivele întemeiate ca să dovedesc de ce și am reușit să conving această companie multinațională că este momentul potrivit să își deschidă reprezentanță în România și să demonstrez că eu sunt omul potrivit pentru planurile lor aici pe termen lung. Și am reușit: a fost cel mai important lucru din lume. În curând vor fi 19 ani de atunci și tot atâția ani de când pun întreaga mea pasiune aici. Ce a urmat, încerc să sintetizez aici: www.doriananitu.ro.”

C&B: Care erau viziunile tale în copilărie/adolescență și care sunt acum?

“În copilărie visam mai degrabă la o carieră în zona artistică, eram pasionată de muzică, îmi plăcea să cânt, să dansez. Și acum îmi place să ascult muzică și să merg la concerte. Rezultatul mini demonstrațiilor artistice alături de frații mei a fost că mi-am atenuat timiditatea și am început să arăt că sunt capabilă de multe lucruri, că nu trebuie să mă împiedic de slăbiciuni, ci să le transform în avantaje.

Obiceiul care mi-a rămas neschimbat de atunci este să fac totul pas cu pas, să nu sar peste etape și să abordez totul cât mai temeinic. Aveam de pe atunci abilități organizatorice, eram și foarte ambițioasă și ordonată, îmi plăcea să duc totul la bun sfârșit și cât mai bine. Ulterior, am învățat să las faptele să mă definească și m-am convins că poți avansa dacă ești perseverent și conștiincios în munca ta, dacă faci lucrurile bine pentru că așa simți și nu pentru că așa trebuie, iar aprecierile vin pe măsura faptelor și nu a bătăilor cu pumnii în piept.”

C&B: Povestește-ne o întâmplare/experiență pozitivă și una negativă legată de activitatea ta!

“Experiența mi-a arătat că în nicio afacere nu întâlnești plusul sau minusul absolut. Indiferent de situație, am încercat să convertesc negativul în pozitiv, să transform o neșansă în oportunitate. Este dificil, dar vital, mai ales în acest mediu riscant și complex, agribusiness-ul, în care totul se întâmplă sub cerul liber.

Am avut nenumărate experiențe care ar fi putut deveni eșecuri, dar care, cu coordonarea echipei la timpul și în direcția potrivită au fost transformate în avantaje. De exemplu, deteriorarea unui lot de marfă în urma inundațiilor, acesta fiind stocat într-un depozit închiriat la acel moment, s-a soldat cu o investiție în propriile depozite, ceea ce ne-a permis un control logistic mult mai bun, cu costuri mai mici, condiții de păstrare mai bine controlate și spațiu extins. Am pierdut pe moment, dar am recuperat mult mai mult ulterior.”

C&B: Oferă sfat/sfaturi pentru cei aflați la început sau indecisi!

“Să nu vrea ca totul să se întâmple peste noapte. Lucrurile cu adevărat bune necesită timp. Să se gândească la cât de mult își doresc un lucru sau altul. Și, în funcție de asta, să muncească din greu ca să își atingă scopul, să urmeze toți pașii și să învețe din fiecare etapă. Doar după ce cunoști toate procesele dintr-un proiect, când nu mai ai dubii pentru că ai aprofundat fiecare detaliu, poți trece la nivelul următor, pentru că ai învățat deja ce înseamnă plusvaloarea.

Nu în ultimul rând, să ceară feedback și să îl înțeleagă în mod constructiv și nu critic. Istoria s-a scris cu eroi, nu cu victime.“

C&B: În cazul tău, pentru ce sau cu ce se luptă Raționalul și Sentimentalul?

“Este foarte greu să le separi, trebuie să dai dovadă de foarte multă maturitate pentru asta și să ai acumulată o anume experiență de activitate. Depinde foarte mult și de context.

La nivel decizional, ca top manager, trebuie să fii în primul rând obiectiv. Mă refer la modul în care îți transmiți opinia asupra unei faze de proiect sau cum argumentezi, la rândul tău, atunci când ai parte de o părere contrară considerentelor tale.

Am văzut foarte multe situații în care susținătorul unei teme consideră că o părere contrară de a lor poate deveni un afront personal. Această percepție apare, de obicei, atunci când suntem foarte implicați în ceea ce facem, depunem toată energia și creativitatea noastră și astfel, proiectul devine „al nostru”. Deși pare ciudat, aceasta este situația ideală, când avem siguranța că cel care s-a implicat a făcut-o cu toată dedicarea de care poate da dovadă. Pe de altă parte, noua proprietate aparține comunității noastre, în cazul de față, companiei, iar un argument diferit nu este nicidecum critică la adresa noastră, ci un mod de a construi mai eficient și de a aduce performanță prin unificarea talentelor.

În altă ordine de idei, nu suntem roboți. Dacă avem un business și vrem să îl promovăm, este normal să creăm o poveste în jurul lui. Suntem în secolul creativității, trebuie să inovăm, să ne diferențiem în fața oamenilor, lor ne adresăm. Emoția este cea care adaugă plusvaloare unui produs și iată de ce, în acest caz, raționalul și sentimentalul se îmbină perfect. De ce preferăm anumite branduri, dacă nu pentru povestea din spatele lor?”

C&B: Dă o definiție proprie pentru societatea, afacerile și carierele din România!

“În ciuda multor voci, nu sunt de părere că trebuie să stigmatizăm mediul economic de aici. Sistem perfect nu există. Dacă vrei cu adevărat să faci carieră, poți face oriunde, deci și în România. E adevărat că nu este cel mai propice mediu pentru business, dar în forma sa actuală, el te poate forma ca bun profesionist, pentru că îți oferă o varietate de modele pe care să îți dezvolți abilitățile de a construi. Este esențial să ții cont de principiul bunelor practici, să dispui de flexibilitate decizională și să abordezi corect, integral pașii din proces. Nimic nu se întâmplă imediat și totul pornește de la scop. Depinde ce și cât îți dorești. “

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here