Rareș Codrean este director general al Helion Group, profesor asociat la Universitatea din Oradea și voluntar în cadrul Clubului Lions Oradea. La solicitarea noastră, ne-a prezentat, pe scurt, cele trei axe în care își desfășoară activitatea și ne-a răspuns la câteva întrebări. Vă invit să parcurgeți răspunsurile, poate descoperiți lucruri care merită preluate și folosite. În plus, picanteriile personale și trăirile ne pot ajuta să construim un tablou al invitatului nostru.
Helion Group – un grup de firme cu afaceri în domeniile IT, sisteme de securitate, fiscalitate și sisteme de gestiune, birotică papetărie, dar și industria lemnului și industria textila, cu o cifra de afaceri de 4 milioane de euro (în anul 2020) și peste 100 de angajați; Viața academică – este profesor asociat la Universitatea din Oradea (programarea sistemelor), iar în luna iunie (2021) va susține teza de doctorat în domeniul Securității Naționale (cu tema Sistemele Safe City); Voluntariat la Clubul Lions Oradea – servește, cu plăcere, din anul 2011.
C&B: Cum sună povestea carierei sau afacerii dumneavoastră?
Rareș Codrean: „Am vândut primele două calculatoare, în clasa a 10-a, unor colegi de clasă. Pe perioada liceului, în laboratorul de informatică, vreo doi ani am avut interzis accesul nesupravegheat, pentru că în clasa a 9-a hackuisem serverul liceului și stația dirigintelui (care era și profesorul de informatica). Nu am distrus datele sau sa creez ceva prejudicii, doar printr-un troian preluasem controlul operării lor de la distanță – deschideam unitatea CD, opream funcționarea monitorului, scriam tot felul de minuni pe monitor și alte prostii ce îi treceau prin minte unui puști de 14-15 ani.
Deși nu am iubit școala în mod special, în clasa a 12-a am fost olimpic național la informatică cu un proiect de motor de căutare și portal online. Era clar, încă de atunci, că pentru mine singurul viitor previzibil era în domeniul IT!
Totuși, cred că <avantajul meu la start> este datorat părinților mei care s-au asigurat că până la 18 ani vizitasem aproape toată Europa. Am avut șansa ca în anii `90 să văd societăți occidentale – să vad capitalismul. Practic, am văzut în anii ’90 tot ce urma să se întâmple în România peste 10 ani, adică exact când urma să intru eu efectiv pe piață.
În 2002 am intrat la facultate la inginerie mecanică și la calculatoare. Fiind o fire mai excentrică, în acea perioadă, la sfârșitul anului întâi am făcut pentru anul următor cerere de finalizare a 2 ani de studiu într-unul singur. În concluzie, chiar dacă făceam în paralel două facultăți, la mecanică am făcut anii 2 și 3 de studiu într-un singur an. Tot atunci am deschis și prima afacere <cu acte în regulă> și, alături de un asociat din București, am creat prima platformă de învățământ de la distanță pentru Universitatea Transilvania din Brașov.
În 2004 m-am întors în Oradea și, pe un SRL preluat de la sora mamei mele, am început să vând calculatoare. SRL-ul se numea Helion Com și este și astăzi compania noastră fondatoare a grupului.
În timp, ne-am dezvoltat, ne-am extins și în alte domenii, astfel încât astăzi, conform Camerei de Comerț și Industrie Bihor, din cadrul grupului de firme Helion fac parte: cea mai mare companie de securitate din județ (în top 10 cele mai mari firme de securitate din România), cea mai mare companie IT din județ și cea mai mare companie de sisteme fiscale din județ.
Perioada 2004-2021, pentru Helion nu aș defini-o ca și o carieră a mea, individuală. De la început, Helion a însemnat echipa si tot ce am realizat pană acum este reușita muncii a peste 200 de oameni implicați direct sau indirect în proiectul nostru (17 ani). Foarte important, este să menționez că între 1993 și 2004 Helion a fost condus de mătușa mea, iar cel mai mare aport l-a avut o altă femeie, soția mea – m-a echilibrat și m-a organizat. Chiar dacă mai mult din exteriorul Helion, dacă vă uitați pe cifre, veți vedea schimbări semnificative la nivelul grupului începând cu 2012, de când Romina (n.n. soția) este alături de mine. Nu este o coincidență.”

C&B: Cum a influențat/influențează Criza Pandemică activitatea dumneavoastră și ce concluzii au rezultat?
Rareș Codrean: „Când funcționezi pe baza unor sisteme, e bine să pui presiune constantă pe ele, pentru a vedea unde apar problemele astfel încât să le poți remedia. Anul 2020 ne-a întărit considerabil. Helion a crescut, colegii au văzut că în vremuri dificile compania are stabilitate, chiar și sub presiune, și au devenit mai devotați, dar și mai motivați. De la concurenții de pe piață am reușit să facem câteva recrutări valoroase, tocmai datorită acestei stabilități pe care am demonstrat-o.
În același timp, pandemia ne-a accelerat dezvoltarea sectorului de cyber-security. În pandemie am schimbat și managementul departamentului IT unde în locul lui Jurjiu, un inginer IT excepțional de-altfel, l-am recrutat pe Dan Buștean. Buștean este un <prodigy> al rețelelor de date și cyber-security și s-a pliat perfect pe noua tematică și noua abordare a direcției de dezvoltare pe termen mediu pe care o vad pentru departamentului cyber din cadrul Helion. Am reorganizat divizia ca și structură (organigrama), iar ulterior am schimbat radical și procedurile de lucru pentru a fi pliate pe noul management. Schimbarea este simțită considerabil, fiind foarte orientată în special pentru targetul nostru principal – clienți mulțumiți și activitate bine organizată.
C&B: Ce sfat/sfaturi aveți pentru cei aflați la început sau indeciși?
Rareș Codrean: „Un sfat pe care l-am primit și eu când eram student, la început de drum: Să fie pregătiți ca până la succes and glamour-ul din final, mulți ani vor mânca pâine cu untură.
În viață, orice faci, trebuie să suferi. Așa suntem codați genetic pentru a forța evoluția. Iar, ca în final să fii un om de succes, trebuie să faci multe sacrificii și să treci prin multă suferință. Orice proiect înseamnă 10% succes și 90% suferință. Când aleg să urmărească succesul, să fie conștienți că succesul și suferința fac parte din același <cadou>. Cu toate acestea, dacă ar fi să o iau de la început, aș alege exact același drum și aș lua exact aceleași decizii care m-au adus astăzi aici. Eventual, poate ceva mai accelerat!”
C&B: Vă rugăm să oferiți o definiție proprie pentru societatea, afacerile și carierele din România!
Eu sunt globalist ca și credință și filosofie. Niciodată nu m-am raportat strict la interiorul granițelor României și nici nu aș face vreodată un plan sau o analiză, fie de afaceri sau la nivel personal, care sa fie limitate de niște linii trasate pe o hârtie.