Denumire de judeţ neschimbată

0
1
sursă foto: wikipedia.ro

 

Alături de referendumul organizat în weekend-ul trecut privind revizuirea Constituţiei, locuitorii judeţului Olt au fost chemaţi la urne cu o a doua întrebare. După posibila validare a acestuia, numele judeţului se putea schimba în Olt-Romanaţi.

Românii nu s-au arătat foarte interesaţi, preferând să păstreze vechiul nume.

Preşedintele CJ Olt şi-a explicat punctul de vedere, susţinând că prezenţa la vot a 27% dintre alegători la nivel local a fost în contexul unui interes general scăzut făţă de temele propuse. Neavând sufiecient timp la dispoziţie pentru o mai bună informare, într-o săptămână nu toţi românii au putut şti despre ce este vorba.

Din punctul de vedere al oliticienilor locali, adăaugarea unui cuvânt la numele deja existent reprezenta o reparaţie istorică şi morală, însă locuitorii au văzut lucrurile diferit.

Nu au fost înregistrate incidente, au fost tiparite peste 400.000 de buletine de vot, fiind alocată suma de 900.000 lei. Demersurile pentru această consultare locală începuseră din anul 2017.

Hotărârea a fost aprobată de consilierii judeţeni în septembrie.

La nivel naţional, prezenţa totală a fost de 21.10%, nefiind atins procentajul de 30% din persoanele cu drept de vot care era necesar potrivit Legii 3/2000 pentru ca rezultatul referendumului să poată fi aplicat.

Dintre cei care s-au prezentat la urne pentru a-şi exprima părerea, peste 91,5 au votat Da, 6,47% au spus Nu, iar voturile nule au fost de 1,97%.

Astăzi diverse tensiuni şi acuzaţii au continuat, atât în spaţiul virtual, cât şi în interiorul partidelor politice.

Aşa cum se întâmplă de obicei, se caută vinovaţi pentru numărul mic de participanţi pe întreg teritoriu ţării, vorbindu-se în special de sumele alocate pentru organizarea acestui proces consultativ, care odată validat ar fi devenit decizional. Singurul judeţ în care a fost depăşit pragul de 30% a fost Suceava, iar judeţul cu cea mai mică participare a fost în judeţul Covasna.

Se va mai auzi vorbindu-se despre vot şi votare, dar e vremea să ne concentrăm, ca şi până acum la treburile de zi cu zi .

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here