Cum dezvolti o strategie de brand personal

Sunt Alexandra Hustiu Bibire, și, ca în fiecare miercuri, te invit la o incursiune în Personal Branding prin ceea ce eu numesc #RevolutiaMeritocratieiPrinPersonalBranding.

0

Astăzi vreau să vorbim despre strategia de brand personal. Ce aș vrea să punctez pentru început este că aceasta, cât și self marketing planning-ul, vor avea ca și elemente centrale poziționarea și diferențierea ta în domeniul tău de expertiză, dar și propunerea ta unică de valoare sau beneficiul unic pe care îl vor primi ceilalți pentru că aleg să lucreze cu tine. Astfel, e bine să fi descoperit deja, cu ajutorul celorlaltor articole, aceste elemente esențiale pentru a putea integra și înțelege procesul mai departe.

O abordare de marketing in dezvoltarea brandului personal are, în principiu, 4 pași: primul pas este cel în care înțelegi piața, nevoile angajatorilor/potențialilor clienți și comportamentul acestora, iar al doilea pas presupune schițarea strategiei de marketing care va întâmpina nevoia din piață. Pe baza strategiei de marketing se face un plan de marketing adaptat și ulterior se trece la implementarea acestuia și construirea relațiilor cu clienții (angajatorii sau potentialii noștri clienți). Un al 5 lea pas, care transformă procesul într-unul sinergic și continuu, este cel de audit al rezultatelor obținute.
    Așadar, presupunând că ai trecut prin primul pas, începem schițarea unei strategii de brand personal. Aici există o perspectivă la care trebuie să ne gândim – în situația în care suntem angajat(ă), strategia pentru brandul nostru personal va fi construită în jurul celor 4P pentru că în situația dată, brandul personal este de fapt construit în jurul a cine ești tu ca și persoană calificat(ă), iar ,,clienții,, care vor cumpăra ,,produsul tău,, (pentru care și construiești brandul personal) sunt angajatorii/viitorii tăi angajatori. Așadar, produsul este Sinele Calificat (care este validat de artefacte), prețul este salatiul dorit și /sau beneficiile pe care vrei să le obții, oportunitatea de dezvoltare profesională oferită de viitorul angajator, promovarea se materializează prin în căutarea celor mai bune metode de a comunica angajatorilor și colegilor skill-urile și capacitațile tale, iar distribuția (plasamentul) se referă la selectarea canalelor pentru a te întâlni cu potențiali angajatori.       

  Lucrurile se schimbă fundamental pentru strategia de marketing a unui brand personal de freelancer/liber profesionist și asta pentru că strategia se va face în jurul celor 7P, fiind echivalentă cu strategia de marketing construită pentru un serviciu. Aici, focusul se mută pe people (oameni) – aceștia fiind, în principal, cei datorită cărora calitatea serviciului prestat va fi sau nu de înaltă calitate. Așadar, în acestă situație, focusul se mută pe Core Self, pe cine ești tu ca om: pe trăsăturile tale de personalitate, valori personale, credințe învățate, etc și asta pentru că încrederea devine un pilon esențial al deciziei de cumpărare. De altfel, dovezile fizice (proof) devin foarte importante, acestea fiind cele care vor demonstra că serviciul prestat de tine în calitate de liber profesionist/freelancer va fi sau nu de calitate. Nu voi uita un al 3 lea P din cei 7 din mixul de marketing necesari construirii unei strategii de brand personal de liber profesionist, și anume procesul. Acesta este cel care definește modul în care este livrat serviciul, consisțența acestuia. Aici, de foarte multe ori, testimonialele și recomadările sunt cele care ajută sau nu la generarea de încredere, și implicit, ulterior, a deciziei de cumpărare.
    Pe scurt, o strategie de brand personal ar trebui să aibă un obiectiv și anume formularea unui mesaj clar și a unei imagini profesionale. Apoi trebuie să știm cui ne adresăm și cu cine suntem comparați, dar și prin ce canale livrăm mesajul/ imaginea profesională către aceștia. Trebuie sa avem in vedere informații ca: 

  • Cine ești – identitatea ta (Core Self), 
  • Ce faci și cum o faci: skill-urile, cunoștințele (Sinele Calificat) dar și unicitatea ta, 
  • Ce te face credibil(ă): artefacte, experiență profesională, 
  • Poziționarea prin diferențiere (De ce tu? Cu ce ești diferită?), 
  • Propunerea de valoare (sau beneficiile viitorilor tăi clienți) vor putea fi folosite în strategia ta de brand personal, alături de răspunsul la întrebarea:
  • ,,Cum și unde pot afla de tine?,,.

Până data viitoare, te las, ca de obicei, cu un gând: 4p sau 7p? Focus pe skill-uri și cunoștințe sau focus pe încredere și calitatea serviciului prestat?

Te-ar putea interesa si : Popunerea ta unica de valoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here