Cristian Onețiu despre Life Care, comanda cu numărul 2,5 milioane și deschiderea unui nou birou la Frankfurt

0
Cristian Onețiu
Cristian Onețiu

În 15 ani a crescut nu doar una dintre cele mai prospere afaceri din România în domeniul produselor BIO, dar și-a educat și experiența în afaceri, prin învățare continuă. Antreprenorul și business mentorul Cristian Onețiu este astăzi cofondator al celei mai mari companii de vânzări directe din centrul și sud-estul Europei, Life Care. Și sărbătorește în aceste zile comanda cu numărul 2,5 milioane, la pregătirea căreia a asistat personal pentru că are o însemnătate specială pentru el și echipa sa. Nu este doar un moment de bucurie combinată cu nostalgie, ci și încă un început: asta pentru că odată cu comanda cu numărul 2,5 milioane livrată tocmai în Germania, Cristian Onețiu anunță și deschiderea unui nou birou – coincidență sau nu, în Frankfurt.

Cristian Onețiu rememorează cum a fost prima zi când a deschis noul business, după patru falimente și patru momente de restart, de la zero. „În 14 iulie 2005, la 10 zile de la pornirea firmei, am înregistrat prima noastră comandă. Era din partea unui prieten care a aflat că tocmai am pornit o afacere cu produse BIO și, mai mult din curiozitate și dorința de a mă susține în demersul meu, a sunat la call center și a comandat 3 produse. A fost singura comandă din acea zi. Aveam doar un singur angajat, care se ocupa și de recepția comenzilor, dar și de livrarea acestora. Aveam doar 10 produse în ofertă, nu aveam încă un contract cu o firmă de curierat, totul se ținea într-un document Excel și eram foarte stresați că toți banii noștri erau băgați într-un stoc de marfă care stătea într-un depozit fără pază sau alarmă. Colegul meu era însă foarte bucuros la final de zi! Spunea că <au pornit lucrurile>!”.

Cristian povestește că emoțiile erau cu atât mai mari la acest nou început, pentru că venea după patru afaceri în care muncise mult și care însă au eșuat. Iar acum era foarte hotărât să învețe din greșelile trecute în care, de multe ori, entuziasmul a fost mai mare ca știința unui plan de business. „Chiar și atunci, dorința era mare, știința afacerilor încă mică. Am făcut în primii ani alte greșeli: am angajat oameni nepotriviți, am subestimat competiția și necesarul investițional. Dar am făcut și câteva lucruri bune: am învățat <afacereza>, am făcut un plan de venituri și cheltuieli, m-am concentrat pe clienți, pe calitatea produselor și a livrărilor în timp și mai ales am făcut pentru prima dată niște proceduri de lucru simple pe care oricine le putea repeta. Am început să învăț despre afaceri, despre logistică, despre vânzări și valorificarea potențialului uman. A fost, de departe, cea mai bună investiție pe care am făcut-o în afacerea mea. Investind în mine, ca antreprenor”, spune cel care astăzi este prezent în TOP 500 Forbes și TOP 300 Capital datorită succesului său și care a devenit și trainer certificat de International Distance Education Certification Center – USA.

Și, cum succesul cifrelor își primește adevărata validare în timp, Onețiu spune că nu s-a oprit aici în ceea ce privește educația personală. Astfel, spune că după 18 luni, când vânzările au depășit valoarea cumulată de 1 milion de euro, a făcut cel mai „nebunesc” lucru la acea vreme, dar și cel mai bun pentru afacerea sa: a acceptat că nu știe încă o mulțime de lucruri și a solicitat ajutorul unor experți, din 3 zone critice: financiar, IT și operațional. „Am plătit aceste servicii cu peste 100.000 de euro, iar în 2006 – 2007 asta părea o nebunie! Însă, pe baza celor învățate și asumate, împreună cu echipa am construit în următorii ani ceea ce a devenit curând cea mai mare companie de vânzări directe din centrul și estul Europei fondată local. Iar în aceste zile, asistând la pregătirea comenzii cu numărul 2,5 milioane, după 15 ani și două luni mă uit înapoi cu nostalgie, recunoștință și emoție la ceea ce a devenit un business cu o cifră de afaceri cumulată de peste 100 de milioane de euro”.  

În prezent, Life Care livrează zilnic în 22 de țări. De la un singur angajat, echipa numără acum peste 60 de angajați, totul a devenit digitalizat, automatizat și sistematizat potrivit unor proceduri stricte, cu accent pe satisfacția clientului. Noile provocări vin mai ales datorită expansiunii afacerii. Pornind de la dezvoltarea rapidă în țările vestice (Germania, Austria, Anglia) și, recent, în Statele Unite ale Americii și Canada, Cristian va deschide un nou birou în Germania, care va avea ca principal obiectiv dublarea în 5 ani a ceea ce a reușit să facă, alături de echipa sa, în 15 ani. „Mi-am asumat ca împreună cu echipa executivă să coordonez îndeaproape acest pas major. Așa că o bună parte din timp voi contribui din Frankfurt la acest startup curajos. Restul timpului îl voi aloca, la fel ca până acum, programelor de educație antreprenorială care își propun să susțină antreprenorii români (din țară și diaspora) în construirea unor afaceri serioase, educate și previzibil profitabile. De aceea, sper ca inclusiv această poveste, a comenzii cu numărul 2,5 milioane, să servească drept sursă de inspirație tuturor antreprenorilor care cred în visurile lor și vor să învețe mai mult”, încheie Cristian Onețiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here