Cosmina Stratan – Profil de actriță

Cosmina Stratan este o tânără ingenuă care ia decizii cu hotărârea unui pumnal extrem de ascuțit.  Viața ei a luat o întorsătură suprinzătoare atunci când și-a dat demisia de la Antena 1 pentru un scaun la banca din sala de curs de la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “Ion Luca Caragiale”(UNATC). A ajuns apoi pe scenă și în foarte scurt timp, chipul ei a fost luminat de blitzurile fotografiilor de la Festivalul de Film de la Cannes. O țară întreagă s-a bucurat pentru succesul ei la festival , câștigând marele premiu pentru interpretare, cu rolul Voichița din filmul “După dealuri”, regizat de Cristian Mungiu.

Ultima sa manifestare jurnalistică a fost  emisiunea “Reporter special”, iar perioada în care lucra la aceasta a făcut-o să-și dorească ceva pentru care să se dedice în totalitate și cu pasiune. Mergând destul de des la teatru, aceasta s-a gândit la posibilitatea de a alege calea actoriei, iar norocul și talentul i-au surâs. Actoria a devenit astfel cel mai provocator lucru pentru ea, locul în care se poate exprima cel mai bine si in care se poate dezvolta.

De când a intrat în lumea actorilor, cel mai emoționant moment prin care a trecut a fost la castingul de la “De după dealuri”, când nu a știut că este vorba despre un film al lui Cristian Mungiu. Acest aspect a constituit un avantaj, deoarece emoțiile nu au for atât de mari.

Deși are meseria de actor, tracul încă o caracterizează pe Cosmina Stratan, aceasta având emoții atât la spectacol, cât și la filmări. De-a lungul carierei sale, nu de mult începute, actrița a trecut și prin momente care au scăpat de sub control. La filmările producției “După dealuri” au fost condiții grele de filmare, dar aceasta le-a făcut față cu brio, prin concentrare și devotament, dar și prin înțelegerea de care a dat dovadă Cristian Mungiu și puterea sa de a o motiva constant.

De când a intrat în această lume, Cosmina Stratan a devenit mai conștientă de ce se întâmplă în spatele acestei profesii și că e nevoie de multă muncă și disciplină. E vorba totodată de un job care se ia mereu de la zero, o dată cu fiecare personaj. Se acumulează experiență, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să o iei de la capăt, iar acest aspect nu poate fi observat doar din postura de spectator.

Meseria de jurnalist a modelat-o în măsura în care a ajutat-o să cunoască foarte multă lume, personaje de la care s-a inspirat și care încă o inspiră, la fel ca și evenimentele la care a fost martoră și pe care nu le-ar fi văzut dacă nu ar fi lucrat în acest domeniu.  În cazul actoriei, aceasta a fost ca o coală albă, a acumulat câte ceva cu fiecare rol, după care a șters și a reluat totul, dar ca și caracter, a rămas una singură. A trecut prin mai multe personaje, dar personalitatea i-a rămas intactă. A avut mereu un caracter puternic și onest, reușind să construiască peste minciuni și ascunzișuri.

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole