Claudia Mihale, o elevă din România, premiată în patria lui Shakespeare

0
594

Viitorul aparţine copiilor, celor care ne luminează ziua cu un simplu zâmbet şi care ne reamintesc că ne stă în putere ca pe visurile noastre să nu se depună prafu. Claudia Mihale crede în miracole şi în zâne, iubeşte natura, dar mai ales aventura. Deşi are numai 10 ani, a participat recent la o prestigioasă competiţie din capitala Marii Britanii, pe care a şi câştigat-o. Claudia a scris o piesă de teatru în limba engleză, pe care a înscris-o la International Playwriting Competition (Concursul Internaţional de Dramaturgie), organizat de Colegiul Trinity din Londra, competiţie la care au mai participat sute de autori din 25 de ţări. Celebra instituţie oferă, încă din 1877, calificări recunoscute şi respectate în domeniile: muzică, limba engleză, artă, dramaturgie şi interpretări scenice. Deşi printre concurenţi se aflau şi autori cu experienţă, piesa Claudiei, intitulată The Friendfy Yeti (Yeti cel prietenos) a fost remarcată de juriu, primind premiul Cel mai promiţător dramaturg în cadrul secţiunii Piese de Teatru pentru Copii. În 10 mai, ziua în care i s-a înmânat distincţia, tânăra autoare a avut ocazia să-şi vadă piesa jucată, pe scena teatrului St.James din Londra, în cadrul Festivalului de Teatru organizat de Colegiul Trinity. Întâlnirea noastră cu talentata Claudia ne-a făcut să pătrundem într-o lume de poveste, în care prietenia reuşeşte să doboare orice barieră…

Povesteşte-ne cum s-a născut pasiunea ta pentru teatru.

De mică am fost la spectacole, inclusiv la teatru de păpuşi, şi mă bucuram de fiecare dintre ele. Prima oară când am fost aveam un an şi opt luni. Mama mi-a povestit că acea ieşire fusese doar o încercare. Era piesa Capra cu trei iezi, poveste pe care ea mi-o citise acasă. Nimeni nu se aştepta însă ca la vârsta aceea să reuşesc să stau până la sfârşitul spectacolului. Mama a fost uimită de atenţia şi de implicarea mea, precum şi de faptul că „trăiam“ povestea alături de personaje. Am plâns după ce lupul, care îmi plăcuse atât de mult, a căzut în groapă. Au fost primele emoţii pe care le-am simţit într-o sală de teatru. De-atunci, tot ce ţine de spectacole – personaje, interpretare, decoruri, poveste sau muzică – mă captivează, în călătoria mea în lumea teatrului. Fiecare piesă este folositoare, pentru că astfel, pe lângă faptul că descoperi poveşti şi experienţe noi, înveţi cum să te comporţi în anumite situaţii. Poţi privi personajele ca exemple pozitive sau negative, poţi reţine cântece şi poţi învăţa din interpretarea actorilor.

Ce te-a inspirat să scrii piesa pentru concursul internaţional?

În timpul unei călătorii cu metroul, mi-a venit în minte un tablou cu un foc de tabără, o fată care şedea pe un buştean şi Yeti (n. red. – animal sau om ipotetic, care trăieşte în ţinutul zăpezilor de pe Himalaya), care ieşea din spatele unor tufişuri. Între cei doi există o legătură puternică, iar ideea unei prietenii între două persoane care la început par total diferite mi s-a părut a fi adevărata valoare a prieteniei. Mi-am dat apoi seama că ideea era perfectă pentru concurs, aşa că am dezvoltat-o, adăugând aspecte emoţionante, pentru a o închega. Am fost mulţumită de felul în care a ieşit, aşa că nu am mai stat pe gânduri şi am înscris-o în competitia organizată de Colegiul Trinity din Londra.

Ce doreşti să transmití prin piesa ta?

Vreau să arăt cum între două fiinţe, care în aparenţă nu au nimic în comun, poate să se înfiripe şi să se dezvolte o prietenie trainică, ce se iveşte dintr-o dată, când nimeni nu s-ar fi aşteptat. Deşi despre Yeti, monstrul zăpezilor, se spune că este înspăimântător şi rău, eu l-am transformat, în piesa mea de teatru, într-un personaj paşnic, dornic să lege noi prietenii trainice.

Cum ai aflat de acest concurs?

De la doamna profesoară de engleză, care ne-a spus să scriem o piesă de teatru pentru exersarea limbii engleze, ca temă opţională de vacanţă. Mi-a făcut mare plăcere să aud despre acest concurs, iar subiectul a fost o mare provocare pentru mine. M-am documentat asupra a ceea ce înseamnă o piesă de teatru şi m-am apucat să scriu; nu a fost greu. Important este să găseşti ideea care să fascineze publicul şi să alegi modul de prezentare prin care aceasta poate pătrunde în sufletele spectatorilor.

Din punctul tău de vedere, mai are noua generaţie nevoie de teatru?

Da, are nevoie de artă, în general, pentru că prin intermediul acesteia se exprimă sentimente, dorinţe şi păreri despre un anumit lucru sau moment din viaţa cuiva. Arta formează caracterul, iar o ieşire la teatru cu familia sau cu prietenii este mereu un prilej de bucurie şi de relaxare, care nu ar trebui irosit. Prin acest concurs, Colegiul Trinity a încercat să descopere dramaturgi capabili să se adreseze noii generaţii şi s-o atragă către arta teatrală.

De la ce vârstă te-ai apucat de scris? Îţi mai aduci aminte care a fost prima ta piesă?

Am început să scriu acum câţiva ani, când mi-am dat seama că scrisul face parte din mine. Am participat la două ediţii ale Concursului de creaţie literară „Marcela Peneş”, iar talentul mi-a fost răsplătit cu două premii I la faza municipală, precum şi o menţiune şi un premiu I la cea naţională. Pe lângă povestiri scurte şi poezii, am început să scriu un roman şi un manual pentru clasa pregătitoare, însă nu am publicat nimic până acum. În ceea ce priveşte piesele de teatru, nu mai scrisesem aşa ceva până la acest concurs, dar a fost o experienţă minunată. Este foarte distractiv să poţi descrie toate detaliile scenice şi tot ceea ce îţi doreşti să vezi în piesă: muzică, actori, decoruri etc.

Ce reprezintă pentru tine acest premiu?

Sunt creativă, am multă imaginaţie şi sensibilitate şi îmbin literatura pe care o citesc cu studiul serios al limbilor română, engleză şi germană. Ştiu însă că am de parcurs un drum lung până la succes, dar cu răbdare şi cu foarte multă muncă, voi reuşi. Acest premiu îmi dovedeşte că nu ar trebui să mă opresc din scris şi că reusesc să-mi folosesc talentul literar şi în limba engleză, pentru a-mi exprima sentimentele şi ideile nu numai prin literatură, ci şi prin dramaturgie. Prin intermediul indicaţiilor scenice, am avut o posibilitate în plus de a coordona interpretarea, astfel încât actorii să poată reda pe scenă detaliile tabloului, exact aşa cum mi le imaginasem. La atelierul care a avut loc la Londra, în cadrul festivalului organizat de Colegiul Trinity, am participat alături de actorii care au dat viaţă personajelor mele, lucru care mi-a arătat, o dată în plus, cât de preţioase sunt aceste indicaţii. Actorii mi-au cerut părerea pentru a putea pune piesă în scenă conform indicaţiilor din scenariul meu.

Care este piesa de teatru care te-a marcat?

Aş spune Mica sirenă, pe care am văzut-o la Teatrul de Animaţie „Ţăndărică“. M-au impresionat atât povestea, decorurile şi efectele, cât şi alegerea foarte bună a actorilor pentru fiecare rol. Din punctul meu de vedere, aceste aspecte asigură succesul piesei, având ecou în rândul publicului, emoţionându-l şi ţinându-l cu sufletul la gură.

Ce dramaturgi preferaţi ai? Te inspiră vreunul?

Nu mi-a venit până acum ideea de a urmări un dramaturg anume. Am văzut cu plăcere piese de teatru variate, aşa că nu pot spune că am unul preferat sau care să mă inspire. La Londra, printre câştigători, am descoperit autori cu adevărat talentaţi. Pe lângă fragmente din Yeti cel prietenos, am văzut atât piese întregi, cât şi selecţii din alte lucrări. Îmi doresc să urmăresc în continuare munca acestor dramaturgi. Îmi place să cred că interacţiunea dintre noi nu se va limita doar la autografele pe care ni le-am oferit reciproc în cadrul festivalului.

Ce regizor ai alege pentru piesa câştigătoare?

Cel mai mult mi-ar plăcea să mă ocup eu şi de regie, pentru a putea transforma scenariul exact în ceea ce îmi imaginasem. Când îţi regizezi propria piesă, ai posibilitatea de a alege chiar tu actorii, decorurile şi costumele, putând reda exact ce îţi doreşti.

Ai vreun actor favorit?

Nu. Cred că actorul trebuie ales astfel încât să se potrivească rolului pe care trebuie să-l interpreteze, iar pentru acest lucru are nevoie de o calitate imporantă: să ştie să dea viaţă personajului interpretat, conform indicaţiilor scenice şi regizorale.

Dacă tot ce se întâmplă în jurul tău ar fi o piesă de teatru, ce nume i-ai da?

Aş numi-o Lumea mea sau Povestea a ceea ce mă înconjoară. În universul meu mai sunt şi momente dificile. E adevărat că există suişuri şi coborâşuri, dar lumea mea este, în general, foarte frumoasă. Mă simt bine unde şi cum sunt, precum şi cu ceea ce sunt.

Vrei să îţi construieşti o carieră în teatru sau este doar o pasiune?

Deocamdată, aş vrea ca teatrul să rămână una dintre numeroasele mele pasiuni. Apoi. la momentul potrivit, dintre acestea le voi alege pe cele pe care vreau să le transform în ceva mai mult decât simple hobby-uri. Voi continua să merg la teatru pentru a observa decoruri, actori, interpretări, poveşti, efecte – pe scurt, tot ceea ce ţine de piese, rafinând astfel modalităţile în care îmi voi putea pune în aplicare viitoarele idei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here