CEO-ul companiei Amazon DEZVĂLUIE secretul unei ședințe productive

0

Ședințele sunt, de cele mai multe ori, o mare pierdere de timp și asta pentru că, cei care le organizează nu știu cum să le facă să devină productive.

Nu este și cazul lui Jezz Bezos, CEO-ul companiei Amazon. Acesta a dezvăluit de la ce regulă nu se abate niciodată pentru a putea avea întruniri cu echipa pe care o conduce care să genereze rezultate.

CEO-ul Amzaon este împotriva ședințelor periodice, pentru că el consideră că sunt neproductive. În tot acest timp angajații se pot ocupa de lucruri care aduc cu adevărat valoare adăugată companiei.

La un număr mediu de 75 de ședințe pe zi, cu minimum o oră risipită pe ședință și cu o medie de 6 participanți, rezultă 450 de ore pe zi pierdute și demne de o utilizare mai bună. Pe săptămână se strâng 2.250 de ore, pe lună 47.500 de ore, iar pe an … 567.000 de ore.

În acest context, nu e de mirare că şedinţele sunt numite adesea „asasinul numărul 1 al productivităţii”. Dar uneori ele sunt inveitabile.

Însă, CEO-ul companiei Amazon aplică o regulă care îl ajută să aibă, în urma unei ședințe, rezultate pe măsura așteptărilor. El o numește numește „regula celor două pizze”, transmite Business Insider.

Cu cât mai multe persoane participă la o întâlnire, cu atât aceasta devine mai neproductivă, deoarece focusul se poate pierde foarte ușor.

Așa că Jeff Bezos merge pe ideea că dacă două pizze nu sunt suficiente pentru cei  aflați în cameră, atunci există o problemă, sunt prea mulți participanți și ședința nu are cum să genereze rezultate.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here