Cătălin Maxim, executive coach: „Românii le știu pe toate, indiferent de domeniu, iar poziționarea ca expert validat transformă considerabil relaționarea.”

0
Cătălin Maxim, executive coach
Cătălin Maxim, executive coach
[Total: 1    Average: 5/5]

Cătălin Maxim este un executive coach pasionat de oamenii și performanțele lor. Se ocupă cu catalizarea rezultatelor acestora prin maximizarea resurselor și reașezarea autenticității liderilor. Liderii de business caută permanent soluții pentru maximizarea rezultatelor, stabilitate și dezvoltare. De cele mai multe ori, ignoră resursele interne personale și/sau ale organizației. Pentru reducerea costurilor de investiții și maximizarea profiturilor, Cătălin are soluții de dezvoltare internă organizațională prin Leadership Training, Facilitare, Executive Coaching și Systemic Team Coaching.

C&B: Cătălin, cum sună povestea carierei sau afacerii tale?

Cătălin Maxim: „Lucrez de când mă știu cu oamenii dornici de a se depăși, oameni fantastici care au reușit în timp să creeze piețe, să construiască branduri puternice, să aducă plus valoare în locul în care trăiesc și muncesc. I-am acompaniat în diverse situații, fie ca și consultant de vânzări, fie ca manager, fie ca trainer, iar în ultima perioadă de câțiva ani încoace prin parteneriate de Executive Coaching. Coachingul este un instrument de business și dezvoltare personală extrem de puternic. L-am văzut la lucru și m-a fascinat, l-am testat pe pielea mea și mi-a schimbat viziunea asupra vieții și asupra cum se poate face business. Din acel moment, 2010, am decis să mă profesionalizez cu o prestigioasă școală de coaching. Dacă este ceva specific acestei dedicări, aș spune că practica este în fapt ceea ce creează și construiește un coach profesionist. Acompaniez clienți din industria financiară, din educație și din IT. Este un privilegiu să lucrez prin coaching cu acești lideri pasionați de a crea o Românie care poate și vrea, pentru că este molipsitor sentimentul de a crea. Învăț despre mine cu fiecare client nou atunci când alege să facă pasul spre performanță autentică. Nu m-aș vedea făcând altceva pentru următorii 10 ani.”

C&B: Care erau viziunile tale în copilărie/adolescență și care sunt acum?

Cătălin Maxim: „Țin minte că profa de franceză din generală mi-a spus că am o voce frumoasă și un fel de a fi cald și primitor. Cred că prin coaching pot să întorc cele mai multe calități pe care mi le-a împrumutat Dumnezeu.”

C&B: Povestește-ne o întâmplare/experiență pozitivă și una negativă legată de activitatea ta!

Cătălin Maxim: „Cred că partea cea mai frumoasă din coaching este că chiar și după ce programul s-a încheiat, am rămas în legătură cu cei mai mulți dintre clienți și ne sfătuim în diferite situații care nu au de-a face cu coachingul. Experiențe negative nu există, există doar reacția mea la o situație anume. Consider că și proiectele pe care nu le-am câștigat au fost niște lecții necesare și utile, chiar dacă pe moment nu-mi dădeam seama. Cea mai interesantă lecție a fost la începuturi, anume aceea că românii le știu pe toate, indiferent de domeniu, iar poziționarea ca expert validat într-un domeniu transformă considerabil relaționarea, cel puțin la început. Eram tânăr entuziast și mi-era dificil să înțeleg complexitatea fiecărui business cu care mă întâlneam. Acum sunt mult mai deschis viziunii fiecărui profesionist cu care iau contact. Chiar are de spus ceva în ceea ce face bine zi de zi.”

C&B: Oferă sfat/sfaturi pentru cei aflați la început sau indeciși!

Cătălin Maxim: „Am întâlnit și întâlnesc oameni pasionați de ceea ce fac. Însă mulți dintre ei și-au crescut pasiunea prin învățare abilități pe care să le aducă în slujba ei. Prin aplecare inteligentă și asumată asupra ideii de a face altceva care să conteze și de a-l face în felul lor. Există multe instrumente predictive care să dea un început de drum bun cuiva care acum pornește. Eu cred că lucrurile se pot așeza și în timp, chiar dacă nu ai claritatea de cristal a unui deschizător de drumuri. Așa că, îndrăznește să fii, să faci, să devii și să rămâi autentic pe drumul tău. Poate fi o recompensă mai mare decât succesul condiționat de lucruri care nu te reprezintă.”

C&B: În cazul tău, pentru ce sau cu ce se luptă Raționalul și Sentimentalul?

Cătălin Maxim: „Sunt un analitic prin formare, ceea ce ține și de sentimental. Atunci când raționez, raționez ceea ce îmi spune intuiția în primul rând. Cred că intuiția este expresia unei raționalizări esențiale interne  pe care încerc s-o recâștig, atâta vreme cât am fost educat doar să lucrez foarte bine cu raționalizarea.”

C&B: Dă o definiție proprie pentru societatea, afacerile și carierele din România!

Cătălin Maxim: „Suntem cum suntem. Ceea ce am descoperit de la clienții mei că este important pentru noi toți, este în primul rând ce așteptări avem de la noi, și mai apoi să ne păstrăm autenticitatea și identitatea în mod etic și moral. De aici decurge felul nostru de a fi, dar este o alegere pe care o facem constant. Cred că românii încep să fie pregătiți pentru coaching, iar multitudinea de certificări pentru meseria de coach dovedește acest lucru. Societatea ar avea de câștigat din a se uita mai mult spre sine și spre responsabilizarea fiecăruia. Sunt proiecte mari care sper să prindă un contur mai apăsat pentru a se elimina delimitările de generații atât de flagrante uneori. Avem nenumărați lideri autentici care pot pune umărul la această transformare care suferă sincope serioase de la revoluție încoace.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here