Calin Goia: „Îmi place că noua generaţie e mult mai hotărâtă”

0
[Total: 0    Average: 0/5]

Am putea spune că Voltaj este una dintre cele mai iubite formaţii de la noi din ţară. Călin Goia, liderul şi solistul trupei, se caracterizează ca fiind „ne monden”. Nu iese în faţă prin scandaluri regizate, nu se îmbată la concerte, nu îşi înşală soţia. Am discutat despre priorităţile din viaţa lui Călin, la 15 ani de când a înfiinţat trupa Voltaj şi despre viaţa de familie, fiind invitatul nostru la Cafeneaua F64 din Bulevardul Unirii.

Ai mereu grijă de fizicul tău şi îţi păstrezi tonusul. Cum reuşeşti? Eşti neschimbat de atâţia ani…
Trebuie să le mulţumesc părinţilor că nu am luat în greutate până acum. Cred că este genetic. Am făcut diverse sporturi de când eram mic, înot şi am fost mereu o fire activă. Acum am mai puţin timp de mers la sală, dar tot mă duc. În plus, sunt şi însoţitorul copiiilor mei la înot şi cu ocazia asta fac şi eu 60 de bazine la antrenament. Înjur de 1500 de metri, pentru că piscina este semiolimpică, nu vă închipuiţi cine ştie ce. Dietă alimentară nu ţin. Prefer să fac zece ore de sport decât să nu mănânc o prăjitură sau cartofi prăjiţi, care-mi plac foarte mult.

Că a venit vorba de copii. Cum era Călin Goia în adolescenţă?
Eram foarte cuminte. Nu le-am făcut probleme părinţilor. Avem o gaşcă, cei mai mulţi prieteni de-ai mei au rămas cei de atunci. Îmi plăcea matematica, dar visam să şi cânt. Iată că a învins natura artistică. Dacă m-aş fi ţinut de facultatea pe care am făcut-o, Academia de Studii Economice (ASE), aş fi ajuns la vârsta asta chiar manager la o bancă.

Te ocupi in continuare de administrarea banilor?
Mai puţin de negocierea contractelor. În rest, ţin socotelile.

Mai joci la bursă?
Am jucat. Am avut o investiţie, dar investiţia înseamnă altceva. Trebuie să fii mai documentat decât am făcut-o eu. Dacă te bazezi pe alţii, poţi să ai surprize. Şi eu am eşuat­…

 

A venit primăvara, anotimpul plimbări­lor în aer liber, cu motocicleta.Tu erai cunoscut ca un împătimit al acestora…
Acum, exact la acest interviu, am venit cu bicicleta, locuiesc foarte aproape de locul în care ne aflăm. De când am copii, mă aventurez mai rar cu motocicleta. Cred că datorită lor am prins puţină frică. Văzând şi ce se întâmplă pe şosele, cât de expuşi sunt motocicliştii în trafic, ies mai rar cu motorul.

Ai doi băieţi… Cum era Călin Goia dacă era şi tată de fetiţă?
Mi-ar fi plăcut. Şi eu, şi soţia mea am fost în familie eu fratele mai mic, ea sora mai mare, şi când a venit primul copil ne-am gândit că va fi fată. Aşa ne ieşea nouă „calculul”. Ne-a luat prin surprindere: a fost băiat, după care, la al doilea copil, nu ştiu de ce nu ne-am gândit că o să fie tot băiat. Eram convinşi că e fată. Când ne-a spus la ecograf: „E băiat!”, amândoi am întrebat foarte miraţi: „Cum?”. Ei sunt şi foarte apropiaţi ca vârstă şi ori sunt foarte legaţi şi fac un lucru împreună, ori se bat. (râde)

4489_91298873577_6487089_n

Care dintre ei îţi seamănă mai mult şi în ce mod?
Băieţii mei sunt o mixtură între mine şi soţia mea. Nu sunt genul de copii oglindă. Am prieteni care sunt aproape identici la fizionomie cu unul dintre copii, încât te amuză. La noi nu e aşa. Unii zic că cel mic seamănă cu mine, alţii că cel mare.
Care dintre ei se joacă mai mult prin studioul de înregistrări?
Amândoi fac pian. Amândoi au ureche muzicală şi le place să cânte. Eu o să-i încurajez pentru că muzica este frumoasă, indiferent la ce nivel o faci: profesionist sau doar amator. Băieţii mei au vrut să studieze pianul. Chiar o întrebam pe Crina Mardare când ar fi bine să înceapă un copil studiul unui instrument şi ea mi-a zis că pe la şase ani, dacă sunt băieţi, dar amândoi au vrut mai devreme. Probabil, văzându-mă pe mine în concerte, venind prin studioul de înregistrări, văzând lumea acolo, au dorit să intre în lumea asta a muzicii. Se uită deja pe partitură, ştiu să citească, ştiu ce e aia cheie, alternaţiile.
Cântă piese tale…
Nu, nu încă. Cântă piesele lui Smiley (râde).

395363_273259762727800_801771807_n
Cum se simte concurenţa în industria muzicală acum, după 15 ani de top?
Este mult mai strânsă. Pentru noi, cu fiecare piesă este tot mai greu. Vrem să menţinem un anumit nivel pe care l-am atins pentru că în spatele nostru sunt mulţi ani de muncă. Lumea deja ne ştie. Nu poţi să mai surprinzi aşa uşor. Pe de altă parte, această consecvenţă pe care am avut-o pe piaţa muzicală nu poate fi ştearsă şi aceşti 15 ani în care ne-am văzut de treabă nu au cum să dispară. Noi întotdeauna am ţinut cont de părerea fanilor. Ne-au dat şi un feedback negativ când a fost cazul.

ÎI moşteneşti pe tatăl tău la partea artis­tică, el a scris poezii?
El a făcut Politehnica – Inginerie, dar i-a plăcut literatura, poezia în special. Latura artistică a rămas un hobby. Pentru mine cifrele au devenit un hobby şi meseria este cea artistică.

Ai folosit versuri din poeziile tatălui tău?
Nu, el a scris poezie, zece strofe, nu versuri, refren, bridge şi post refren (râde).

10671384_10152889324863578_5222345855017926896_n
Sunt la modă colaborările în muzică. Ce părere ai despre ele?
Noi tocmai avem una în derulare, lansată acum câteva săptămâni, cu Cabron: piesa „Vocea“. Este un mesaj puternic, prin care sperăm că ne vom face auziţi. Mi-a plăcut când tinerii au început să se strângă în Piaţa Universităţii, cu toate că rezultatele acelui miting nu au fost cele aşteptate. E bine ca fiecare om să-şi facă auzită părerea şi să nu zică: „Ei, tot nu se schimbă nimic, ce dacă ies eu în stradă?” Nu-i aşa! Lucrurile se schimbă. Încet, încet. Aveam un prieten, un regizor spaniol, Eduardo, care a lucrat la Cronica Cârcotaşilor, anul trecut a decedat, şi el spunea: „Îmi place foarte tare în România, dar sunteţi aşa de pămpălăi şi nu ieşiţi să vă spuneţi oful”. Din cauza anilor de comunism suferim de lipsa de atitudine şi îmi place că noua generaţie e mult mai hotărâtă.
.Anul 2002 a fost unul în care chiar puteam să ne oprim cariera”
Ai putea să faci un proiect solo?
De când eram în Şcoala Vedetelor le spuneam celor de acolo că mi-aş dori foarte tare să am o trupă, instrumentişti, să fim o gaşcă, întotdeauna am fost jucător de echipă, îmi plac echipele… Am acum nişte colegi excepţionali, ne distrăm foarte mult. Nu am orgolii de vocalist căruia i se pare că, dacă el este cel mai cunoscut din formaţie, nu se mai poate fără el sau restul sunt mult în urma lui. Eu, fără colegii mei, nu aş fi fost unde sunt azi.
Ţi-ar plăcea să cânţi heavy metal?
Îmi place foarte mult să ascult heavy metal. Muzica metal este energie pură, dar nu cred că am vocea potrivită pentru acest gen. Nu sunt genul de artist care să stea pe scenă, sunt mereu în mişcare, sar. Voltaj are o muzică energică şi chiar dacă avem multe balade, lumea tot ca o trupă „de viaţă” ne percepe…

387390_273260182727758_172863052_n

De atâta energie, la un moment dat s-a rupt şi scena cu voi…
Da, anul 2002 a fost unul foarte greu pentru noi şi era un moment în care chiar puteam să ne oprim cariera. La un moment dat chiar am avut o pauză. Au fost două accidente urâte de care nici nu vrem să ne amintim şi care au venit unul după altul. În mai a avut accident Oliver, urmat de cel al basistului, în care au murit soţia şi fiica lui, în august. Imediat după asta noi ne­-am oprit. Ne era foarte greu să sărim şi să zâmbim pe scenă. Am fost asaltaţi de mesaje, telefoane, e-mail-uri, mesaje din partea fanilor lunile acelea, că trebuie să revenim pe scenă. Piesa „Am să trec şi peste asta, ce va fi va fi” a fost făcută exact înainte. Mesajul nostru dat fanilor prin intermediul ei ni se întorcea nouă, de la fani. Se întâmpla când basistul ieşea din scenă, nu mai putea să stea… Cu timpul am redevenit o trupă optimistă şi veselă.

Soţia ta este fotograf. Nu vă lipseşte aparatul profesionist când plecaţi în vacanţe…
Da, dar nu există excursie în care să mergem şi să nu vizităm un muzeu. În special de artă contemporană, dar nu numai. De multe ori văd acolo lucruri pe care nu le înţeleg, care nu mă atrag în niciun fel, dar nu a existat muzeu din care să nu ies cu cel puţin trei idei sau trei lucruri care să-mi fi plăcut foarte mult. Părerea mea este că de mic ar trebui să ai o deschidere către arta plastică. Pentru că, chiar dacă ţi se pare absurdă, cu siguranţă îţi deschide anumite orizonturi. Dacă nu ai dorinţa de a cunoaşte arta, eşti sărăcit de anumite sentimente, trăiri şi până la urmă ai carenţe şi în educaţie. Noi nu realizăm până nu devenim părinţi cât de importanţi sunt acei primi ani de viaţă. Important este să-ţi îndrepţi copilul spre anumite valori.

19458_219295488577_747364_n

Profit de faptul că ne aflăm în cafenea­ua F64 şi aş vrea să ne spui care sunt gadgeturile tale preferate?
Laptopul mă însoţeşte mereu. Am un rucsac care este foarte greu. În momentul în care acesta este prea uşor, înseamnă că el lipseşte. În vacanţe, de cele mai multe ori, îmi las telefonul în camera de hotel, în mod intenţionat – dacă îl am cu mine simt nevoia să mă uit, ba să văd dacă am primit un e-mail, ba să văd cine mă sună.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here