vineri, martie 29, 2024
spot_imgspot_img
AcasăStiriBucureştenii, cei mai activi useri pe piaţa de turism online

Bucureştenii, cei mai activi useri pe piaţa de turism online

Turiştii români care aleg să îşi rezerve online călătoriile caută oferte la bilete de avion, pachete city break, rezervări de camere de hotel şi consultanţă turistică prin callcenter sau live chat, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă GfK România.

Serviciul cel mai puţin căutat online este cel de închiriere de maşini. Cercetarea a urmărit să identifice diferite comportamente ale turiştilor din România, precum şi să compare agenţiile care îşi dispută piaţa locală de rezervări turistice online: Esky, Vola.ro, Tripsta, Paravion şi Flygo. 9 din 10 persoane chestionate au declarat că au auzit de Vola.ro, situând brandul pe primul loc în topul agenţiilor online în ceea ce priveşte gradul de recunoaştere pe piaţă.

Atunci când folosesc o agenţie de turism online, majoritatea turiştilor români este interesată de achiziţionarea biletelor de avion, din cauza rapidităţii de identificare a ofertelor, a reducerilor, dar şi a interfeţelor uşor de folosit.

Cei mai mulţi turişti online sunt persoane cu educaţie superioară şi venituri medii spre mari, vârsta variind între 18 şi 45 de ani. De asemenea, o mare parte din clienţi sunt femei şi locuiesc în mediul urban, în oraşe cu peste 200.000 de locuitori. Bucureştiul este cel mai activ din acest punct de vedere, fiind oraşul cu cea mai mare penetrare a pieţei de turism online.

Sursa: Mediafax

Sursa foto: Pixabay

Facebook

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT

Acest site web folosește cookie-uri și vă solicită datele personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.