Autenticitatea pe care o emanӑ zona ruralӑ a României ne-a îmbrӑṭiṣat numaidecât. Ideea business-ului a pornit de la dragostea pe care noi o purtӑm acestui loc.

0
[Total: 1    Average: 5/5]

Înainte ca Jonas Schäfer să ajungă sӑ cunoască minunӑțiile satului Cund, acesta a fost un antreprenor, inginer de sunet și producător în Hamburg, orașul natal. Odată încheiat acel episod al vieții sale, alege să vândă afacerea locală și să călătorească în spațiul feeric pe care îl prezintă natura transilvăneană, cucerindu-l întrutotul. Jonas Schäfer reușește să învingă mitul prin care satele românești sunt sortite să se stingă într-un nor de mediocritate, în care fiecare trage pentru propriul petic de pământ și toți așteaptă ca soarele să apună și mai apoi să răsară într-un ciclu nesfârșit.

Jonas Schäfer este cel care a dat un nou glas micului spațiu transilvănean, alegând să dezvolte fără să distrugă, să conserve și să inspire oamenii prin puterea exemplului. Astfel de dorințe ar trebui să împlinească mai multe locuri asemănătoare satului Cund, căci România dispune de o multitudine de locuri care își aṣteaptă salvatorul, însă pentru început am stat de vorbă cu Jonas Schafer despre cum a pornit întreaga sa aventură și ce impedimente a întâlnit în drumul său spre succes.

 “Autenticitatea pe care o emană zona rurală a României ne-a îmbrățișat numaidecât. Ideea business-ului a pornit de la dragostea pe care noi o purtăm acestui loc, gândind că mai sunt și alții care nu cunosc toate aceste bogații care așteaptș să fie descoperite, iar un mic sătuc în inima Transilvaniei ar fi o experiențӑ extraordinară nu doar pentru noi. Am decis atunci să restaurăm o casă, menită să fie o casă de vacanṭă, iar după încheierea procesului, am urcat toate cele necesare pe un site asemănător AIRBNB-ului. În două trei săptămâni aveam casă ocupată pentru următoarele 7 luni, iar asta a venit ca o surpriză, dar și ca un semn al perspectivei pe care o oferea locul. Am fost reticenți chiar și atunci, iar asta deoarece noi împărtășisem idei cu localnicii, iar ei continuau să repete impasibili faptul că toți acei vizitatori nu se vor mai întoarce niciodată, ei considerând sărăcia lor ca fiind o sperietoare îndeajuns de înfricoșătoare.

Nu doar că le-a plăcut, dar ca o frumoasă anecdotă, în zilele ce urmează o vom primi pe fata primilor noștri clienți, o americancă care călătorește de una singură în jurul lumii de câte ori are ocazia. Văzând acest potențial desfrânat, localnicii au luat inițiativă și au pornit proiecte pentru a-și reface locuințele, pentru a putea participa și a face față cererii. Una dintre vecinele noastre și-a restaurat casa pentru ea, însă cunoscând reușita noastră, mi-a spus: Jonas, dacă există oameni care doresc să viziteze împrejurimile și pot plăti, nu mă deranjează să rămân la părinții mei pentru încă un an. Menționez că nu s-a mutat în casa ei foarte mulți ani de atunci. În primul an am avut o casă, în anul doi, patru case, iar apoi s-a simțit nevoia imperativă a unui restaurant, unde oamenii pot să se bucure de bucate alese, să socializeze, un loc călduros unde pot fi primiți.”

L-am întrebat pe Jonas cât de mult a însemnat pentru el experiența antreprenorială avută în trecut și cum a procedat aflându-se într-o cu totul altă situație de afaceri. 

“Cunoștințele generale de antreprenoriat pe care le dețineam din experiențele trecute m-au ajutat cu siguranță, mai ales faptul că dacă ai construit numeroase business-uri anterior, capeți un sentiment vis a vis de ‘ce ar putea merge’ și totodată îți dă încrederea să vii cu ceva nou, ori să fii capabil să reinventezi. Multă lume consideră că eram nebuni când am început, cred într-un fel cӑ aveau dreptate, dar acum, fructele sunt acolo și poți culege liber. Dincolo de conceptul de business care a devenit evident cu repeziciune, a fost ideea renașterii și conservării unui sat întreg, care la urma urmei, ne este și nouă casă așa cum este pentru ceilalți.

Valea Verde a început cu ideea de a crea o infrastructură ce ar putea să administreze casele de vacanță, iar când s-a ivit ocazia de a achiziționa o proprietate cu un potențial foarte mare de profit, decizia a fost luată foarte repede și fiecare zi parcursă reprezintă noi pași străbătuți în direcția în care noi ne îndreptăm.”

Jonas ne-a împărtășit câteva idei despre ce presupune administrarea unui restaurant și ce și-au dorit de la meniu luând în considerare expertiza pe care o deține în domeniul gastronomic.

“Am fost întotdeauna un gurmand/consumator activ, atât mâncarea cât și vinul au un loc special în viața mea, am cinat în toate colțurile lumii în cele mai bune restaurante, iar această experiență m-a ajutat să iau deciziile corecte în privința afacerii mele, având o oarecare idee despre ce ar trebui și ce nu ar trebui să întâlnești în farfurie. A fost destul de clar pentru noi faptul că nu ne dorim un restaurant normal, voiam să fim un restaurant local, un restaurant care să se integreze bine în peisaj și care să aibă sens, dar în același timp ne-am dorit sӑ nu fie exclusiv formal, însă direcția spre care să adere să fie de fine dining.”

 Încurajarea business-urilor locale să producă cu un scop comun este vitală, satul și împrejurimile aduc o contribuție mai mult decât însemnată fiecărei farfurii servite la Valea Verde. “Este important să-i faci pe oameni acționari, să-i păstrezi interesați de ceea ce se întâmplă în jurul lor, de perspectiva accesibilă. Într-un business, chiar dacă acționarii noștri nu sunt chiar acționari în business-ul propriu-zis, ocupă  totuși această poziție și titulatură prin faptul că furnizează materie prima și sunt implicați direct în co-hosting. Ținându-i implicați într-un proiect propriu, dar și într-unul comun, oamenii clădesc un viitor pentru întregul sat și sprijină ideea de comunitate, un mediu favorabil pentru dezvoltare.”

Localnicii s-au arătat extrem de sceptici în faza incipientă a proiectului. “Noi am început prin a aduce o companie de construcții românească care să se ocupe cu restaurarea caselor vechi.. Am aflat cu rapiditate că nivelul serviciilor lasă de dorit, iar proiectul era tărăgănat fără o motivație reală și am simțit nevoia să ne construim noi propria echipă. Sub supravegherea unor maeștrii germani pe care i-am invitat să locuiască o perioadă la noi și să ne ajute în anumite aspecte delicate, echipa noastră a devenit mult mai bună. Proiecte de restaurare și renovare desfășurăm chiar și în prezent, iar astăzi lucrăm cu ingineri și arhitecti germani îndrăgostiți la rândul lor de Transilvania și proprietari ai unor vile în Cund. Ceea ce a garantat succesul acestor restaurări a fost adaosul de experiență pe care l-am adus, iar aceasta se manifestă prin crearea unor dormitoare de o frumusețe semnificativ mai mare decât dețineam până la momentul respectiv.”

Am discutat cu Jonas Schäfer despre oportunitatea pe care o reprezintă satele virgine din Transilvania și nu numai, locuri pe care investitorii români, dar și străini, o pot exploata și reconstrui pentru a da un nou glas turismului rural românesc. Cund este doar un exemplu, există sute de cazuri asemănătoare ce așteaptă să fie ridicate din țărână.

“Există nenumărate oportunități de investiții în Transilvania și sunt convins că și dincolo de granițele ei, iar noi am încurajat mereu oamenii cu care ne-am întâlnit, să călătorească și să descopere în persoană aceste minunăți. De multe ori cuvintele i-au adus pe oameni aici, dar frumusețea efectivă a locului i-a cucerit și ținut aici. În ciuda faptului că există toate aceste mici comunități precum este Cund, unde oamenii ar fi fericiți să găzduiască turiști, ori să își vadă satul progresând, există problema investitorilor, lipsa fondurilor și de cele mai multe ori, oamenii subestimează nivelul de muncă necesar. Este un proces continuu care nu are similitudini cu achiziții online, ori domeniul IT, este o implicare nesfârșită. Locurile care depind de manageri, angajați, nu sunt și nu vor fi ușor de administrat.”

Am povestit de asemenea despre facilitățile de care dispune Valea Verde în acest moment și ce planuri de extindere există pentru anul 2019.

“Momentan avem o capacitate pentru 62 de persoane, dispunem de numeroase activități precum călăritul, tir cu arcul, rute cu bicicleta, o identitate culinară puternică, evenimente pe care le găzduim anul acesta, unul dintre ele fiind un bar de șampanie în grădinӑ pentru care suntem foarte entuziasmați. De asemenea dispunem de lacul nostru unde scăldatul este un deliciu în verile toride, cursuri de yoga. Iar în viitor ne dorim să inaugurăm un centru Spa în zonă, lucru care pentru noi ar însemna aglomerarea perioadei de iarnă. Multe locuri se închid în preajma sezonului rece, drept pentru care ne încadrăm în zona business-ului sezonier, iar noi trebuie să ne păstrăm staff-ul, tocmai ce menṭionam mai devreme importanța echipei formate de noi. Pentru ei este dificil să se întrețină în perioada rece, iar noi încercăm să găsim soluții care ar echilibra această balanță. Investiția însă este colosală și înfricoșătoare, suntem în poziția în care trebuie să găsim investitori, susținere locală pentru a putea realiza acest proiect.”

Lipsa marketării destinațiilor, atât locale cât și internaționale reprezintă o imensă problemă de infrastructură pentru noi. Ne îndreptăm spre o criză de personal, nu neapărat în cazul nostru, căci am reușit să închegăm o echipă superbă, iar pentru sezonul în curs avem mai mulți aplicanți decât posturi de oferit. Dar când vorbesc cu prieteni și colegi din industrie, situația mea este extrem de izolată. Carența unui training profesionist în aceste domenii rămâne o problemă dureroasă, în ciuda faptului că există parteneri publici privați în prezent care încearcă să îmbunătățească educația în această direcție, dar rămâne un proces extrem de dificil.

Un lucru este cert, Jonas Schäfer este un exemplu pentru mulți antreprenori români, dar și străini și asta pentru viziunea sa, pentru convingerea că un loc precum Cund poate deveni un Eden al Transilvaniei, pentru ideea “Discover Transylvania”, un motto care poate fi auzit peste vârfurile dealurilor din zonă și un proiect care aduce zilnic străini dornici să cunoască România. În încheire l-am întrebat pe domnul Jonas Schäfer dacă are un mesaj de transmis tinerilor antreprenori care ar dori să-i urmeze calea, iar răspunsul său încă îmi răsună în minte: “Îndrăznește să te aventurezi, plănuiește cu mare atenție și fii pregătit să muncești din greu și să te prezinṭi disciplinat, nu neapărat în această ordine.”

www.valeaverde.com

Text: Cosmin Lungu Andrei/Foto: Rusu Dumitru Costinel

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here