joi, martie 28, 2024
spot_imgspot_img
AcasăRecomandariAna Maria Georgescu: „La o anumită scară, am fost și eu, la...

Ana Maria Georgescu: „La o anumită scară, am fost și eu, la rândul meu, Eliza Doolittle”

Ana Maria Georgescu este una dintre actrițele care dau viață personajului Eliza Doolittle din musicalul „My Fair Lady”, dar relația pe care o are cu acest rol durează încă din copilărie. Artista recunoaște că acest rol impune ca fiecare interpretare să fie însoțită de o introspecție delicată și că îi este ușor să se regăsească în el. „M-am născut într-un orășel mic, Șimleu Silvaniei și, deși am fost crescută într-o familie de condiție bună, momentul venirii mele la București și, în mod inerent, al transformării mele, a fost marcat de faptul că veneam din provincie și nu doar atât, ci că veneam dintr-un oraș de care nimeni nu auzise. Eram o provincială, o țărăncuță, așa mă vedeau. Nu am avut norocul unui mentor cum e Higgins, cred că viața și părinții m-au transformat în femeia de azi, însă sunt sigură că, la o anumită scară, am fost și eu la rândul meu Eliza Doolittle”, recunoaște sincer Ana Maria Georgescu.

Față de sensibilitatea Elizei Doolittle, Ana Maria are o admirație pe care nu se ferește să și-o declare. „Îmi place puterea pe care și-o descoperă iubind. Are o puritate pe care și-o păstrează și după ce devine doamnă și înțelege cum funcționează lucrurile în lumea celor mari. Singurul lucru care o face vulnerabilă este faptul că se îndrăgostește de Higgins și e destul de deșteaptă încât să transforme asta în putere. Cum să nu o admiri? Cum să nu îți dorești să fii ea?”, se întreabă Ana Maria.  

Ana Maria Georgescu consideră că acest spectacol trebuie să fie văzut de cât mai mulți oameni mai ales că abordează o temă extrem de actuală, felul în care se vorbește. „Într-o lume în care e nevoie de un dicționar special ca să mai înțelegi ce scriu și ce vorbesc oamenii, cred că My Fair Lady te pune puțin pe gânduri. Mai mult, spectacolul are mult umor și este extrem de dinamic, râzi cu gura până la urechi și poți să plângi ușor în scena următoare, e plin de candoare și de eleganță, iar peste toate astea s-a presărat și puțină dragoste”, declară una dintre interpretele personajului Eliza Doolittle din musicalul My Fair Lady.

Extrem de încântată este și de faptul că îi va da replica lui Horia Brenciu, pe care îl știe încă de când avea 14 ani și era în campania de promovare pentru melodia Ochii tăi. „El prezenta un matinal, am fost invitata lui atunci și știu că m-am simțit în largul meu. E ardelean ca și mine și cred că pe noi, oamenii din Ardeal, ne leagă lucruri pe care numai noi le înțelegem. După prima repetiție pentru My Fair Lady, Horia m-a invitat să cânt pe scenă alături de el, lucru care mi-a prilejuit emoții greu de stăpânit. Pe mai departe ne concentrăm pe Higgins și Eliza și povestea lor complicată, grea și incredibil de frumoasă”, continuă ea.

Biletele pentru musicalul My Fair Lady, care se va juca la sala Epika de la Grand Cinema & More din Băneasa Shopping City, sunt disponibile pe pe www.grandentertainment.ro, www.iabilet.ro   și pe www.myfairladythemusical.ro. Cele șase spectacolele se vor juca astfel:

Joi, 21 martie, de la 20:00

Vineri, 22 martie, de la 20:00

Sâmbătă, 23 martie, de la 15:00 și de la 20:30

Duminică, 24 martie, de la 15:00 și de la 20:30

Facebook

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT

Acest site web folosește cookie-uri și vă solicită datele personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.