Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria: „Căutăm traseul corect, începem să ne și ajutăm unii pe ceilalți și să ne pese de binele celuilalt.”

0
Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria
Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria
[Total: 1    Average: 5/5]

Alex Bratu este Country Manager la JYSK România și Bulgaria. Îi place Retailul, îi place să lucrez cu oamenii, iar timpul liber îi alocă pasiunii pentru  muzică, munte și lucrurile autentice. Rolul său principal este să se asigure că toată lumea din companie își face treaba.

C&B: Alex, cum sună, pe scurt, povestea carierei tale?

Alex Bratu: „Am început să lucrez în retail în 2004, la Intersport, unde am fost primul angajat din România. M-am angajat acolo ca Business Development Manager. După 6 ani în care am dezvoltat activitatea InterSport în România, am plecat la JYSK, unde anul acesta împlinesc 10 ani de activitate. Timpul a trecut foarte repede. „

C&B: Care erau viziunile tale în copilărie/adolescență și care sunt acum?

Alex Bratu: „În copilărie am vrut să fiu marinar, în adolescență am vrut să fiu star rock. Îmi plăcea să cânt la chitară în adolescență și îmi place în continuare.”  

C&B: Povestește-ne o întâmplare/experiență pozitivă și una negativă legată de activitatea ta!

Alex Bratu: „În această primăvară am demarat un proiect muzical caritabil pentru Hope and Homes for Children. M-am bucurat foarte mult să văd cum oamenii s-au implicat în realizarea acestui proiect – zece artiști au acceptat să cânte pentru această cauză, iar echipa de filmare și echipa studioului de înregistrări și-au dat tot interesul pentru ca proiectul să iasă cât mai bine. În luna iunie vom da startul campaniei caritabile care este susținută piesă și de videoclip. Prin această campanie ne propunem să facem cât mai cunoscute nevoile copiilor din orfelinate.    

Ca exemplu de experiență îmi vine în minte tot o activitate CSR, care a fost negativă doar prin prisma sentimentului pe care mi l-a lăsat. Odată cu demararea proiectelor alături de UNICEF, am făcut și câteva vizite în teren, în cadrul cărora am văzut familii care trăiesc în condiții grele, familii care trebuie să facă eforturi mari pentru a-și trimite copiii la școală. Cei de la UNICEF reușesc, prin proiectele lor, să rezolve o parte din problemele familiilor din aceste comunități, alături de autorități locale din județul Bacău. Ar fi bine dacă acest tip de programe s-ar desfășura în cât mai multe comunități din țară, oriunde este nevoie.”

C&B: Ce sfaturi ai pentru cei aflați la început sau indeciși!

Alex Bratu: „Să nu se dea bătuți, să privească înainte, să nu lase pe nimeni să îi oprească din calea pe care doresc să o urmeze.”

C&B: În cazul tău, pentru ce sau cu ce se luptă Raționalul și Sentimentalul?

Alex Bratu: „Întotdeauna câștigă emoționalul, este un lucru dovedit științific. Oamenii sunt conduși mereu de emoție, cine crede că poate avea doar decizii raționale, se înșală. Raționalul este tot un emoțional deghizat. De exemplu, poate ai decis să nu îți cumperi luna asta încă o pereche de pantofi, pentru că nu ai neapărat nevoie. Poți crede că e o decizie rațională, dar e o decizie dictată tot de o emoție: teama de a nu cheltui prea mulți bani.”

C&B: Dă o definiție proprie pentru societatea, afacerile și carierele din România!

Alex Bratu: „Suntem încă la început de drum, căutăm traseul corect, începem să ne și ajutăm unii pe ceilalți și să ne pese de binele celuilalt.” 

Alex Bratu, Country Manager  JYSK România și Bulgaria

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here