25 de ani de BNS cu Dumitru Costin

0
Interviu cu Dumitru Costin
Dumitru Costin
[Total: 0    Average: 0/5]

Când aproape jumătate de viaţă ai fost în avangarda luptei pentru dreptate socială, când asta aproape te-a absorbit cu totul, s-ar putea zice că eşti.…un om fericit, care şi-a găsit vocaţia şi pentru care a lucra în beneficiul altora este ceva îndeajuns de răsplătitor şi valoros, încât să merite orice sacrificiu. În acest noiembrie care marchează deopotrivă un bilanţ de viaţă, dar şi de carieră sindicală, l-am provocat la un dialog pe Preşedintele Blocului Naţional Sindical, dl. Dumitru Costin, o persoană a cărei charismă şi dezinvoltură sunt aproape dezarmante. Amabil, calm, degajat, răspunde întrebărilor cu o sinceritate rar întâlnită şi reuşeşte să transmită o forţă bine temperată, pe care, mai mult ca sigur, nu e profitabil să o înfrunţi!

Domnule preşedinte, sindicalismul e o meserie, se învaţă?

Da, sigur că e, se învaţă prin exerciţii practice îndelungi, dar şi pe la cursuri, iar meseria asta se regăseşte în nomenclatorul profesiilor.

Ce aţi fi fost dacă nu s-ar fi ivit Blocul Naţional Sindical în viaţa dvs?  

Probabil că aş fi fost unul dintre inginerii tineri din România care ar fi emigrat la începutul anilor ‘90. Şi trebuie să spun  că din grupa de mea de la facultate doar doi mai sunt în ţară, restul lucrează ca specialişti în sudura navală prin Marea Britanie, Germania, Australia, Canada, Statele Unite, prin toată lumea.

Credeţi în soartă, în destin, în karma?

Sigur că da, cred!

Care e după dumneavoastră, diferenţa dintre profesie şi slujbă?

Profesie e ceea ce faci punându-ţi în valoare toate competenţele teoretice şi practice dobândite pe tot parcursul vieţii, plus foarte mult din tine: dăruire, dedicaţie, suflet. Slujba e mai aproape de automatism, e vorba de o implicare mai superficială, e totodată ceva care te uzează şi în care rămâi uneori doar pentru un confort financiar.

Ce reprezintă pentru dumneavoastră curajul şi asumarea?

Curajul…o  trăsătură care nu trebuie să-i lipsească în nici un caz unui activist social sau lider de sindicat, şi cred că obligatoriu  e nevoie să fie dublată de un dram de nebunie, pentru că aceste două elemente puse laolaltă te ajută în multe momente din viaţă, atunci când trebuie să-ţi asumi nişte decizii. Sunt situaţii când ţi-ar fi mai confortabil să îţi minţi interlocutorul ca să îţi păstrezi statutul pe care îl ai, sau o eventuală poziţie. Aşa că îţi trebuie curaj ca să spui adevărul, chiar dacă asta o să incomodeze sau o să genereze reacţii adverse din partea celor cu care eşti în dialog. Uneori poate fi chiar vorba de o reacţie ostilă, pentru că se aşteptau la altceva, dar pe termen mai lung, atunci când realitatea îţi validează constant zisele, toţi îşi vor da seama că ai avut dreptate şi asta va genera o altă atmosferă, părţile vor începe să aibă reciproc încredere şi în relaţia interumană dar şi în aceea instituţională. Dar asta se câştigă cu durere, cu sacrificii, în nici un caz cu minciuni. Da, ăsta e curajul…să fii consecvent cu tine şi ideile tale şi să nu faci sau să accepţi compromisuri.

Asumarea …daaa, aici e un demers mult mai complex, asumarea presupune şi mult mai multă cunoaştere, şi curaj, dar şi un pachet de informaţii care te fac să îţi iei răspunderea, şi să rişti de multe ori. Curajul înseamnă multă improvizaţie, asumarea e multă cunoaştere. Asumarea e şi un fel de a te tag-ui cu un anume tip de soluţie, cu genul de răspuns pe care îl ai, astfel că imaginea ta publică  ajunge să fie  legată şi de această marcă.

Un lider este automat şi un strateg, sau doar o persoană charismatică pe care o urmează  în mod natural un grup?

Neapărat trebuie să fie un strateg, căci altminteri e doar o imagine, o coajă goală lipsită de substanţă, o formă fără fond. Iar dacă nu eşti în stare să elaborezi o strategie pe care să o aplici cu oamenii pe care îi conduci, cum poţi să te consideri un lider?  Eşti doar un personaj care simulează un rol, şi din păcate avem acum în spaţiul public sumedenie de lideri fără idei şi strategii, nişte marionete sforărite din spate de cu totul alte persoane, care au cu totul alte interese.

Lupta se măsoară doar în victorii?

Mai degrabă în alternanţa dintre victorii şi înfrângeri, în dinamica lor care face posibilă dorinţa de a lupta mai departe. Pentru că dacă ai învinge continuu (ceea ce nu este nici verosimil, cu atât mai puţin posibil) ai sfârşi într-o formă de suficienţă, de plictis, într-o lipsă a pasiunii, şi până la urmă într-o nedorinţă de a mai acţiona. Aşa că e nevoie şi de duşul rece al înfrângerii, de durerea şi dezamăgirea ei, după care eşti şi mai motivat să învingi, iar gustul victoriei e şi mai …dulce. Înfrângerile te ajută să îţi identifici în acelaşi timp vulnerabilităţile , să înveţi din ele, să devii mai puternic, îţi ranforsează structura interioară care este motorul luptei pe care o duci (de cele mai multe ori e vorba de o idee care se decantează pe parcurs şi ajungi să identifici alte şi alte căi ca să lupţi, să progresezi, să învingi)

Te naşti lider, sau e ceva ce poţi să dobândeşti?

Evident că trebuie să existe nativ un germene, un potenţial, dar e ceva ce se câştigă cu efort, printr-o educare constantă, cu dăruire, cu sacrificii până la urmă, cu multe, foarte multe sacrificii. Există şi lideri înnăscuţi, din păcate însă, în opinia mea, mulţi  nu au destulă substanţă!  Apoi ai nevoie de charismă, de abilităţi de comunicare peste medie, care sunt indispensabile dacă vrei să ajungi un bun orator, de curajul şi iscusinţa de  a putea vorbi în faţa multor oameni, de o forţă care să îţi permită să poţi să conduci masele. Oricum, ceea ce face cu adevărat un lider este crezul în ideile pentru care luptă, căci asta nu prea se poate falsifica sau mima, oricum nu pentru mult timp.

 

Personal, am trecut prin nenumărate experienţe care m-au ajutat să asimilez acest gen de cunoaştere, să mă perfecţionez, să dobândesc abilităţile de acum. La începutul activităţii mele sindicale, înainte de apariţii, interviuri, emisiuni, ne antrenam între noi, eu şi colegii mei, împărţind roluri, dialogând, încercând să ne evaluăm  viteza de reacţie, să ne dăm seama de comportamentul în diferite situaţii precum conferinţele de presă, emisiuni în direct, apariţii televizate. Eram eu – inginer , alt coleg- diriginte poştal, altul electronist, oameni total diferiţi, fără antrenamentul apariţiilor publice şi fără experienţă de comunicare. Dar am intuit că în felul ăsta evoluăm, că devenim mai performanţi, tocmai pentru că nu voiam să compromitem cumva imaginea publică a organizaţiei, sau să comunicăm distorsionat sau neclar. A fost un fel de pionierat sindical ce făceam noi, dar cu o energie extraordinară, cu dăruire, cu dorinţa de a izbândi în demersurile noastre. A fost frumos, intens, sincer şi adevărat…

Viaţa este suma respiraţiilor, sau a momentelor care ne taie respiraţia?

Suma sincopelor, evident, a momentelor excepţionale, căci ele sunt condimentele unei vieţi care altminteri…n-ar avea gust! În clipele astea de tensiune, de disperare, de bucurie, de extaz, de durere sau fericire – stă toată măreţia vieţii. Aşa că nu ştiu ce ne-am face fără momentele de “wow”, negative sau pozitive, care ne scot din dimensiunea lineară a existenţei!

Cine sau ce poate să vă schimbe starea?

Sunt extrem de „sensibil”, am o listă întreagă de elemente care pot face asta: comportamentul apropiaţilor mei, o informaţie pe care o primesc, o ironie pe care o recepţionez într-un moment neplăcut şi care mă ia de pe minus şi  mă remontează. Chiar apreciez  asta! Pe urmă… ar mai fi vremea, o floare, o femeie frumoasă, natura, multe, sunt foarte multe lucrurile care mă pot influenţa şi în bine şi în rău. Din prudenţă le fac publice doar pe cele benigne, ca să nu îmi dau în vileag vulnerabilitatile! (râsete)

Aproape jumătate din viaţa dvs v-aţi petrecut-o la, cu şi pentru BNS. Este sindicalismul o vocaţie, şi dacă da, cu ce vine “la pachet” ?

Este o vocaţie, iar pt mine a venit cu faptul că nici o zi de muncă nu seamănă cu alta, nu există stereotipie pentru că mereu sunt provocări noi, apar lucruri noi care te obligă să fii creativ, sa vii cu alte soluţii. Mi-a adus o cunoaştere  extraordinară în lucrul cu oamenii, am experimentat comportamente, am accesat culturi noi, sisteme de organizare diferite de cel românesc, mi-a adus ocazia să călătoresc foarte mult, atât în ţară cât şi în afară. Am „călcat” toate judeţele , am fost în foarte multe comunităţi, nu doar oraşe, ci şi în comune sau sate, am umblat într-atât încât cred că sunt aproape un fel de globetrotter, ceea ce e un lucru de care sunt mulţumit şi mândru. Reprezint oameni din multe domenii, care locuiesc şi muncesc în tot felul de locuri, aşa că e firesc să merg acolo să mă întâlnesc cu ei, să îi ascult, să îi susţin, să îi ajut.

În străinătate am avut ocazia să iau contact cu valorile altor culturi şi organizări statale, iar aici- să cunosc aproape tot leadership-ul politic al României de după ‘90, să relaţionez cu el, şi am avut totodată şansa să cunosc personal sau să particip la întruniri în care am văzut şi am ascultat personalităţi marcante ale vieţii publice internaţionale precum preşedinţii americani Bill Clinton şi Barack Obama, comisari europeni , lideri, şefi ai Fondului Monetar, ai Băncii Mondiale, şi am o satisfacţie personală, că de fiecare dată când am reprezentat organizaţia şi ţara în întâlniri internaţionale, am avut o prezenţă demnă, care a fost apreciată, făcând cinste României. Chiar dacă am spus lucruri mai îndrăzneţe, pe care politicienii, din obedienţă sau slugărnicie nu le prea spun, de fiecare dată a fost salutată atitudinea şi felul în care am apărat nişte valori sindicale, umane. Şi asta îţi dă satisfacţii extraordinare şi te face să mergi mai departe, deşi nimeni nu poate să spună că e uşor !

Pe ce se bazează „potenţialul”, forţa dvs? 

Forţa mea…pe multe lucruri, aş putea să enumăr unele: dragostea faţă de ceea ce fac, o extraordinară dorinţă de cunoaştere, pentru că nu îmi place să fiu nepregătit, mă documentez, citesc continuu, analizez, iar ăsta este şi unul din motivele pentru care nu sunt uşor de digerat pentru interlocutori, care în cele mai multe cazuri preferă un partener de dialog facil, căruia să îi poată manipula necunoaşterea, neştiinţa. Forţa vine şi din faptul că lucrurile pe care le fac în activitatea de zi cu zi sunt unele bune, favorabile oamenilor, au o doză de pozitivism căci sunt constructive toate, mă încarcă energetic. Satisfacţia pe care o trăieşti atunci când rezolvi lucruri pentru un om, zeci, mii, poate să anuleze listele lungi de nereuşite. Şi chiar dacă cei din exterior mă percep sau mă văd altfel, de multe ori am nereuşite care mă afectează puternic. Aşa că nu mă menajez în nici un fel, dau tot ce pot, muncesc până la epuizare ca să evit să întâlnesc eşecurile astea!

 

De curând, într-una din zilele mele de lucru am alocat 5 ore pentru a munci împreună cu coechipierii mei, experţi din Ministerul Muncii şi Ministerul Tineretului şi Sportului, ca să punem la punct nişte modificări legislative care vor face bine la circa 200.000 de practicanţi de sport profesionist din România. Aştept cu nerăbdare să finalizez asta şi să savurez la o cafea momentul de fericire pe care ţi-l dă atingerea unui asemenea obiectiv, mai ales dacă mă gândesc la cei cărora le-am făcut acest bine, unii personalităţi sportive cărora li se închină milioane de semeni! Este momentul în care uit de tot efortul, de munca şi bătăliile dure, şi atunci mă simt răsplătit pe deplin şi mă încarc cu energie ca să o iau de la capăt. Am multe istorii de astea la activ, şi una din cele mai importante şi mai valoroase este că în decembrie 1994 am salvat un oraş – Reşiţa. Nu singur, cu toţi locuitorii care au fost solidari cu mine şi cu liderii mei, atunci când am rămas16 zile în stradă, am dormit pe holurile clădirii Prefecturii din oraş, am stat în protest şi sâmbăta şi duminica şi am reuşit să aducem guvernul României la masa tratativelor, să negociem relansarea celor 2 fabrici din oraş, să aducem investiţii, să facem drumuri, blocuri, străzi. Acum când trec prin Reşiţa şi văd toate astea, am o mare satisfacţie că atunci am fost solidari, ne-am luptat pentru oameni şi am salvat o comunitate.

Care e calitatea pe care o apreciaţi cel mai mult la alţii? Dar la dvs? 

Sinceritatea pt mine e o calitate pe care o apreciez în primul rând la ceilalţi.  În ceea ce mă priveşte, cred că mă defineşte  dragostea pentru de oameni. Iubesc oamenii, sunt extrem de sociabil, empatizez cu cei aflaţi în impas, nu mă lasă indiferent greutăţile semenilor, pun suflet în chestia asta. Este şi ceea ce mă face ca de multe ori sa trec orice altceva pe planul doi, ca să pot să fiu lângă oameni atunci când au nevoie.

Vă schimbaţi greu părerile, ce vă poate face sa vă schimbaţi o idee, un punct de vedere iniţial?

Dacă ai argumente valabile, analiza lor mă poate face să îmi schimb părerea iniţială. În general sunt destul de permeabil la schimbare dacă e fundamentată, cred am alt gen de consecvenţă.

Când sunteţi supărat  cum vă manifestaţi?

De cele mai multe ori mă închid şi duc energia asta negativă cât mai adânc în mine, nu afişez de regulă stările de supărare, chiar dacă în interior fierb, îmi controlez dispoziţia  ca să nu-i afectez pe ceilalţi.

ŞI ACUM UN FEL DE ANALIZĂ SWOT, DACĂ PRIMIȚI PROVOCAREA.. AM ȘI CÂTEVA ÎNTREBĂRI DE.. ÎNCĂLZIRE:

Ce vă place?

Îmi plac filmele, cărţile, muzica, sportul, natura, nu neapărat în ordinea asta.

Ce nu vă place?

Minciuna, tutunul, alcoolul în exces, oamenii care nu au grijă de propria lor înfăţişare,

Locul preferat  din lume?

Acasă la Brăila, chiar dacă orasul a suferit şi suferă. E un oraş mutilat, din păcate şi de comunism si de perioada de după, care are foarte multă istorie. E păcat că în 26 de ani nu a avut un manager de calitate, care să ştie să-i pună în valoare potenţialul uriaş de urbe cosmopolită cu o frumuseţe aparte, istoria, cultura şi oamenii de seamă pe care i-a dat acest oraş, natura generoasă, arhitectura senzaţională a unor cartiere cu clădiri de poveste.

Mâncarea preferată?

Salatele de toate felurile.

Cartea cea mai dragă?

Mai degrabă am autori preferaţi, James Patterson e unul dintre favoriţi, apoi Michael Crichton, un excepţional scriitor de SF, sunt mai mulţi.

Filmul preferat?

Actorul şi sălbaticii! L-am văzut de vreo 15 ori, fără să mă plictisesc, geniul lui Toma Caragiu este inegalabil în rolul Constantin Caratase!

 

ACUM..AUTOEVALUĂRILE:

Puncte tari?

Capacitatea de lucru în echipă, anduranţa, puterea de a încasa, rezistenţa la efort, permanenta dorinţă de cunoaştere

Puncte slabe?

Sunt extrem de sensibil la trădările semenilor, trec foarte greu peste suferinţa şi durerile oamenilor, îmi abandonez de multe ori viaţa personală, familia, şi pun munca şi ceea ce fac mai presus, nu reuşesc să menţin un echilibru  între cele două.

Vulnerabilităţi?

Condiţia sănătăţii şi stresul permanent care mă consumă, starea de descompunere  la nivelul  societăţii actuale, lipsa de încredere care a devenit deja… un sport naţional!

Directii pentru evoluţia viitoare?

Să-mi duc la bun sfârşit proiectul de suflet, care e reprezentat de această nouă viziune instituţională a unei organizaţii sindicale, care să poată să existe şi să rămână valabilă şi peste ani. Când ţi-ai dedicat jumătate din viaţă acestei activităţi, când te-ai identificat cu ea, când eşti în faţa unei provocări de această anvergură, ea devine o miză foarte importantă!  Această viziune este un model instituţional care poate fi valabil pentru milioane de lucratori de pe planetă. Asta va schimba multe lucruri, va afecta evoluţia comunităţilor, a oamenilor. Păstrând proporţia, poate fi o schimbare similară celei pe care a făcut-o facebook-ul, adică radicală, spectaculoasă! Dacă sistemul meu va ajunge la maturitate, va schimba muuulte lucruri. Iar timpul va decide dacă o să fiu considerat un vizionar, sau un idealist care a eşuat lamentabil în materializarea visurilor lui. Totul depinde de mine şi de oamenii din jur, cu care vreau să duc la bun sfârşit  acest demers. Iar pentru asta e nepărat nevoie de încredere reciprocă!

Motto-ul în viaţă?

Nu înceta niciodată să crezi şi să lupţi pentru idealurile tale!

Hobby-uri?

Unul pe care l-am moştenit de la bunicul matern, columbofilia! Sunt pasionat de păsările astea, am vreo 200 de exemplare în crescătoria mea, nenumărate rase de porumbei, din foarte multe ţări din Europa şi din Asia. Mai iubesc cu pasiune muzica de toate genurile, nu concep să treacă o zi în care să nu ascult, de la clasică la house, folclor autentic de care sunt îndrăgostit, rap, muzica aniilor ‘ 80, jazz. Colecţionez muzică şi mai am şi o vastă colecţie de cravate.

Vă doriţi…?

Mi-aş dori ca ţara asta să meargă  mai bine. Trăiesc multitudine de drame ale oamenilor pe care îi cunosc, îi reprezint, şi sufăr pentru asta. Mă mai doare ca în întâlniri internaţionale să încasez lovituri de la interlocutori care au o părere foarte proastă despre români şi România. Asta mă face să am argumente să îi combat, mă ambiţionează să îmi doresc să demostrez că nu e aşa!

Definiţi-vă în câteva cuvinte

Sunt un om capabil să dăruiască foarte multă dragoste celor care merită, care e  dispus să lupte până la capăt pentru idealuri- şi chiar să se sacrifice pentru ele, care stie să lucreze în echipă, şi care, după modelul armatei americane – să nu lase morţi şi răniţi în urmă!

Vă purtaţi cu dvs aşa cum vă purtaţi cu ceilalţi?

Nu, mă neglijez aproape întotdeauna pe mine în favoarea celorlalţi.

Unde poziţionaţi de obicei nevoile dvs în raport cu toate celelalte?

Pe ultimul loc. Dacă aş fi avut altă atitudine, cu siguranţă că declaraţia mea de avere ar fi arătat cu totul altfel.

Cât de fericit vă simţiţi cu viaţa dvs, aşa cum este ea în acest moment?

Pe o scală de la 1-10 …cam 7,5 – 8.

V-aţi găsit scopul personal care să vă ofere bucurie şi împlinire?  

Nu, încă sunt în căutarea lui.

Cât de bine faceţi faţă criticilor?    

Rezist bine de tot, sunt abonat la critici, nu am o zi din viaţa mea în care să fiu lipsit de critici, de la familie, colegi , media, cu cine interacţionez, sunt un adevarat campion la încasat!

Care este lecţia cea mai de valoare pe care aţi învăţat-o, şi pe care o puteţi împărtăşi altora?

Că poţi să faci lucruri minunate atunci când îţi contruieşti o echipă cu oameni de calitate, care să îţi arate încredere şi respect, care să îţi dea stabilitate şi putere să lupţi. Oricât ar fi de mari greutăţile, starea e senzaţională când ai o astfel de echipă şi eşti câştigător cu ea.

Învăţaţi din greşelile pe care le-aţi făcut?

De regulă învăţ, dar uneori viaţa mă pune în situaţia de a da de două ori în aceeaşi groapă. Uneori sunt constrâns, n-am variante, sunt momente  în care factori independenţi de mine mă obligă să repet o eroare, să merg pe un drum  despre care ştiu că duce într-un loc pe care nu îl doresc, şi sunt  conştient că fac asta, fără să pot să evit. Dar se întâmplă pentru că depind de alţii, de colegii mei, pe care, prin natura muncii noastre, sunt nevoit să mă bazez.

Felicitari pentru aniversare, nu doar cei 25 de ani  ai BNS, ci mai ales pentru cea personală. Sunteţi îndeajuns de tânăr ca să vă pot pune întrebarea: cum vă vedeţi peste 10 ani?

Oricâtă capacitate de previziune aş avea, sunt elemente care îţi pot schimba destinul în fracţiuni de secundă. Oricât de mult aş încerca să visez, factorii de risc la care sunt supus în fiecare zi mă pot deturna oricând. Mă pot vedea totuşi un pensionar care vrea să îşi trăiască vârsta aceea călătorind, citind, mă văd lucrând în grădină, fiind un bunic apropiat şi iubitor, făcând ce îmi place: să ascult musică, să-mi cresc porumbeii…. Şi, poate, atunci o să fie momentul în care o să încep să recuperez ce am pierdut în relaţia cu familia. Asta …. dacă o fie destulă aţă pe mosor, cum se spune!

Credite foto: Andreea-Doria Costin;Michaela Platon

Interviu exclusiv realizat de Michaela Platon

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here