joi, martie 28, 2024
spot_imgspot_img
AcasăSpecial GuestDespre carieră şi management transformaţional, cu Petre Nicolae

Despre carieră şi management transformaţional, cu Petre Nicolae

General Manager CBC România din 2005 până în prezent, Petre Nicolae se distinge pe piaţa afacerilor din România printr-o vastă experienţă în zona de consultanţă transformaţională, management organizaţional şi strategic, business coaching, team building şi training integrat transformaţional. Având o experienţă de peste 15 ani în domeniul conducerii afacerilor, Petre Nicolae s-a dedicat, începand cu 2003 consultanţei, fiind specializat în management strategic şi organizaţional.

În cadrul CBC România, sub conducerea lui Petre Nicolae, a fost lansat singurul program adresat general managerilor şi top managerilor din România, devenind un reper pe piaţa de training transformaţional şi consultanţă din România. Ca absolvent al unui doctorat în Managementul Vânzărilor şi Marketingului, precum şi al unui EMBA la CNAM Paris, Petre Nicolae deţine expertiza necesară pentru a deveni unul dintre cei mai importanţi consultanţi de pe piaţa românească în ceea ce priveşte consultanţa în management strategic, coaching-mentoring, recrutare şi head-hunting.

Programul de training GM Master Class Academy este singurul program din România care oferă o certificare acreditată de organismele statului român conform COR. Acesta este structurat pe 4 module obligatorii şi doua opţionale: organizarea şi reorganizarea unei companii, managementul mapării proceselor şi sistemelor organizatorice, managementul gestionării performanţelor, realizarea şi implementarea unei strategii, tehnici şi metode de coaching pentru manageri, leadership coaching. Majoritatea celor care se înscriu în acest program vin la recomandarea absolvenţilor, cei care consideră că programul le-a imbunătăţit semnificativ modul în care îşi conduc afacerea şi care vorbesc mai departe despre experienţa lor în cadrul CBC.

Dezvoltarea programului a fost un succes pentru CBC România, compania înregistrând în 2014 o creştere de 27% în cifra de afaceri, demonstrând în felul acesta că România are nevoie de astfel de programe de dezvoltare a top managerilor.

Petre Nicolae a avut o carieră interesantă, presarată cu multe schimbări. Peste ani, ceea ce părea la un moment dat în cariera lui un moment important, a descoperit ulterior că putea fi considerat o greşeala sau, cel puţin, o grabă ale cărei neajunsuri le-a observat mai târziu. Un astfel de moment a fost avansarea cu usurinţă pe funcţia de supervizor la Interbrands. O performanţă insă, a fost ocuparea postului de Director General la European Drinks, precum si  accederea în top 5 pe piaţa în care acţionează. Conducându-şi activitatea după motto-ul Strategie pentru performanţă, compania CBC este o soluţie pentru managerii aflaţi în nevoia de a construi strategii durabile, dar mai ales, dezvoltare organică a companiei lor.

În ultimii ani, Petre Nicolae s-a axat pe partea de recrutare şi head-hunting pentru companii naţionale mari sau multinaţionale. Dezamăgit de tendinţa angajatorilor de a prefera vechimea în raport cu nivelul de competenţe al angajaţilor, Petre Nicolae a descoperit dificultatea de a găsi oameni potriviţi pentru funcţii de conducere, fiind nevoit în unele situaţii să angajeze de peste hotare oameni mai bine pregătiţi şi cu ceva experienţă în spate.

O altă problemă a angajaţilor români o reprezintă frecvenţa fenomenului de burnout, susţine Petre Nicolae, momentul de epuizare fizică şi psihică a angajaţilor lipsiţi de provocări, care nu şi-au îmbunătăţit abilităţile şi care pot deveni un pericol pentru companie atunci când ei ocupă poziţii de top-management. În această situaţie se află tot mai mulţi angajaţi de peste 40 de ani care, pierzându-şi jobul, întâmpină probleme serioase atunci când vor să-şi găsească un alt job pe aceeaşi poziţie, cu atât mai mult dacă nivelul lor a stagnat în ultimii ani.

Fiind profesionist în ceea ce face, Petre Nicolae a considerat că trebuie sa ofere un feedback corect celor care aplică pentru joburile oferite, lucru care s-a dovedit a fi primit într-o manieră negativă de români. O experienţă neplacută în acest sens a fost creată de o parte a candidaţilor care au primit un feedback negativ după ce au aplicat la joburile pentru care Petre Nicolae făcea head-hunting. Nemulţumiţi de feedback, aceştia au început o campanie negativă împotriva companiei CBC pe majoritatea site-urilor de profil. A fost unul dintre momentele în care Petre Nicolae a ajuns la concluzia că românilor le place să fie minţiţi, nu vor să ştie exact unde se poziţionează, prin urmare, ofera acum numai un feedback filtrat.

Anul acesta, Petre Nicolae şi-a propus să deschidă prima Academie de Marketing din România, unde se va face transfer de metodologie a consultanţei în marketing. Programul va funcţiona tot după modelul transferului de metodologie, pentru că această metodă s-a dovedit a fi fructuoasă, asigurând rezultate remarcabile. În felul acesta, Petre Nicolae reuşeşte să contribuie cu un know-how important în domeniul marketingului, un domeniu aflat în creştere, ajutând specialiştii români să se racordeze la nivelul companiilor europene, prin implicare si pasiune pentru domeniul afacerilor din Romania.

Facebook

ARTICOLE ASEMANATOARE

ADAUGATE RECENT

Acest site web folosește cookie-uri și vă solicită datele personale pentru a vă îmbunătăți experiența de navigare.